Ultima repetiţie înaintea startului returului de campionat a însemnat un simplu „galop de sănătate” pentru UTA. Adversara de azi a fost FK Dinamo Pancevo, echipă din eşalonul patru al fotbalului din Serbia. Chiar şi aşa, oaspeţii au pus ceva probleme, însă elevii lui Laurenţiu Roşu au fost, până la urmă, net superiori.
Fără Andor şi Ad. Petre, menajaţi, UTA a început bine, Muntean fiind aproape de gol, dar portarul oaspeţilor, Tomic a scos de sub bară. Era doar minutul 4. Vizitatorii au replicat prin Arbutina şi Tisic, dar Miron a respins de fiecare dată. Apoi, Copil, dar mai ales Muntean, în aceeaşi fază, au ratat incredibil.
Şi totuşi, în min. 32, s-a deschis scorul. Curtuiuş a fost faultat în careu de Todorovic, iar Copil a trimis mingea cu sete în plasă, de la punctul cu var: 1-0. UTA putea să-şi mărească diferenţa în min. 44, dar Curtuiuş şi Muntean au ratat monumental, din faţa porţii.
În ultimul minut al reprizei, la o fază prelungită de atac a arădenilor, mingea a ajuns la Strătilă, care a şutat din careu şi l-a învins pe Tomic: 2-0.
La două minute după pauză, s-a stabilit scorul final. Atunci, Copil l-a deschis excelent pe Muntean, în partea stângă, acesta a pătruns spre poartă şi a trimis mingea pe lângă portarul advers: 3-0!
Până la final, meciul a mai scăzut în intensitate, doar bara lui Tănase, din min. 79, fiind de consemnat.
UTA – Dinamo 3-0 (2-0)
Stadion „Motorul”, teren acceptabil, timp friguros, spectatori 150. Au marcat: Copil – penalty, min. 32, Strătilă – min. 45, Muntean – min. 47.
UTA: Miron (Mara) – David (Polgar), Manea (Copaci), Gligor (Adili), Burlă (Filaret) – Strătilă (Costin), Chindriș (Tarcea), Jorza (Tănase), Muntean (Vlad) – Copil (Vâlceanu) – Curtuiuș Stahl). FK Dinamo Pancevo: Tomic – Karanfilovski, Dasic, Todoric, Savic, Jankovic, Stojanovski, Skokna, Tosic, Nikolic, Arbutina. Au mai jucat: Lukovic – Vojnovic, Vukovic, Teofanov, Rakic, Jevtic, Stanovikovic, Janovic, Tekjaski.
Citiți principiile noastre de moderare aici!