UTA nu a ratat barajul cu Gloria Buzău, exact așa cum credea și antrenorul Mircea Rednic. Deși au jucat destul de slab în prima repriză, în partea secundă arădenii au făcut instrucție cu adversarul. Unul care nu a avut putere să pună mari probleme.
Chiar și așa, UTA putea începe meciul cum nu se poate mai rău, în min. 5 Oteliță șutând sub bară, de la vreo 25 de metri, dar Iacob a respins uluitor. La cinci minute distanță, spectatorii au început să-și piardă răbdarea, apărând primele fluierături din tribună. E drept, UTA nu juca nimic.
Prima oportunitate pentru arădeni a venit în min. 14, când Postolachi a insistat la o minge în careu, i-a furat-o portarului D. Rusu, i-a pasat lui Abeid, care a șutat în bară, din unghi foarte închis. Stadionul a explodat în min. 15, când s-a făcut, totuși, 1-0. Ubbink a centrat din corner, iar Postolachi a trimis cu capul în plasă, de la limita careul mic.
Apoi, meciul s-a liniștit, de fapt, au abundat greșelile, așa că nu s-a mai întâmplat mai nimic până în min. 39. Atunci, Roger i-a pasat perfect lui Keșeru la 7 metri de poartă, atacantul arădenilor a făcut o piruetă și apoi a tras, dar pe lângă. Ce ocazie…
La pauză s-a intrat cu avantaj minim pentru UTA, deși jocul arădenilor a fost modest. Dar, Gloria a răspuns că aceeași monedă, buzoienii fiind foarte slabi.
Repriza secundă a fost începută excelent de utiști, cu gol încă din min. 48. Atunci, Hoxhallari a șutat din afara careului, mingea s-a lovit de un jucător al Gloriei, a deviat la Chindriș, care a rămas singur cu D. Rusu, pe care l-a învins cu un șut din fața careului mic: 2-0! În min. 63 putea fi 3-0, dar Roger a fost blocat în ultima clipă de Marku. Din cornerul rezultat, Anton a centrat în fața careului iar Chindriș a făcut 3-0, trimițând cu capul în plasă. Gloria era KO, iar la 80 de secunde distanță Postolachi a scăpat singur cu D. Rusu, dar a tras – incredibil – în acesta.
Cum ocaziile se răzbună, Gloria a marcat și ea în min. 68, prin V. Alexandru, din lovitură liberă de la 22 de metri, mingea fiind ușor deviată de un jucător din zid, Iacob fiind prins pe picior greșit: 3-1. UTA a rezolvat ecuația rămânerii în prima ligă în min. 80. Atunci Otele l-a forțat pe D. Rusu să degajeze, a făcut-o însă greșit, doar până la Stahl, care i-a pasat lui Postolachi, acesta înscriind în poarta goală, din mjlocul careului mare: 4-1! „Cireașa de pe tort” a pus-o Otele, cu un gol din afara careului, în min. 89.
S-a terminat 5-1, iar o mare parte din spectatori au invadat terenul, pentru a fi cât mai aproape de favoriți. UTA rămâne în prima ligă, dar greul nu s-a terminat. Începe o altă muncă, la fel de dificilă…
UTA – Gloria Buzău 5–1 (1-0)
Stadion „Francisc Neuman”, teren bun, timp excelent pentru fotbal, spectatori 10.500. Au marcat: Postolachi – min. 15 și 80, Chindriș – min. 48 și 65, Otele – min. 89, respectiv V. Alexandru – min. 68.
UTA: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Abeid – R. Pop, (Negoescu) Batha (Iurasciuc), Ubbink (Anton), Roger (Stahl) – Postolachi, Keșeru (Otele). Gloria: D. Rusu – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Trebotnic (Fulop), A. Lopez, Sampaio (Gaitan), Greu (Marku) – Blejdea (V. Alexandru), Boiciuc. Au arbitrat: R. Petrescu – la centru, M. Grigoriu (ambii din București) și I. Bucsi (Sf. Gheorghe) – asistenți.
Trimite articolul
XYeeeeyyyyyyy!!!!!
vaisamar oricum la anu tot acolo la retrogadare vom fi se stiu cauzele
-
Bai frate ,nu stiu ce fel de arădean ești..dar ești penibil .nu îți convine frate nimic ,ba sărăcie dute și te uita la șah în parc ..parca vad ca nu ai fost la vreun meci ..comentezi ca un frustrat și un incapabil în spatele pseudonimului ..sa iti fie rușine..schimba pseudonimul în ( arădeanul dabija …rima poate o ști)
-
zici bine TM. asta nu si-o luat boabele de nervi
-
Am ajuns sa jubilam ca nu retrogradam. Vad hoti in ambele tabere care isi aroga numele UTA. Jucatori care deja trag pentru noile lor echipe. Un licar de speranta ar fi Rednic, dar si aici cred ca e doar o fenta pentru fiica impresara. Urmeaza inca un sezon de suferinta din pacate …
#doarUTA
Nu mai luați bani de la primărie!!! Avem nevoie pentru pista de la aeroport
-
@helmut…. aeroportul e in responsabilitatea CJ …. ce idiot .. ha ha ha ha
Cum îți permiți sa iti pui un asemenea pseudonim ,te uiți ce scrii ,ai putea sa te iei de mana cu ceilalți frustrat ( arădean) si sa mergeți în vacanta ca aveți nevoie de una ..lunga
Gloria Buzau si-a dorit mai mult infrangerea …