Toate datele campaniei sunt afişate pe siteul oficial al clubului, www.uta-arad.ro.
Pe de altă parte, Grădinariu a anunţa că echipa va pleca marţi, spre Mioveni, pentru jocul de miercuri, ora 19.30. Apoi, UTA a ales să nu se mai întoarcă acasă, va merge spre Călăraşi, acolo unde duminică dă piept cu Dunărea, meciul urmând să fie televizat.
UTA, apel către fanii săi fideli
UTA, apel către fanii săi fideli
Astăzi, în deschiderea conferinţei de presă de la clubul UTA, directorul general, Decebal Grădinariu (foto) a făcut un apel la cei mai fideli fani, pentru direcţionarea acelui 2% din impozit spre „Bătrâna Doamnă”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
Mapamond
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
1
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
3
România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, o clarificare privind noile cărți de identitate ce vor fi emise începând cu 20 martie 2025.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!