Nouă etape. Atât a mai rămas din sezonul regulat în Superliga de fotbal. După care se va trage linie şi echipele vor fi împărţite în două serii valorice. Unde va fi UTA la capătul acestor runde?
Optimiştii şi visătorii o văd în play-off, distanţa dintre locul 12, ocupat de trupa lui Rednic, şi locul 6 fiind de doar şase puncte. O serie de trei victorii te duce acolo sus, în lupta pentru împlinirea unui vis, dar este greu de crezut că Florin Iacob şi coechipierii lui pot lega succesele ţinând cont şi de program.
Să fim realişti
Cele opt puncte peste ultimul loc retrogradabil direct în liga secundă, ocupat de Dinamo, ar trebui să ofere oarecare linişte. Important este să adunăm cât mai multe puncte din cele 27 puse în joc până la finalul returului. Pentru că, realist vorbind, UTA va evolua în play-out şi va lupta pentru menţinerea în Superligă. Iar bătălia se anunţă a fi una aspră, nici Botoşani şi nici Dinamo nerenunţând la speranţele de salvare.
De aici se reia
Lupta la ambii poli ai clasamentului este strânsă, dovadă numărul extrem de mare de rezultate de egalitate consemnate în primele 21 de etape ale sezonului 2023-2024. Dar iată clasamentul la zi…
1.FCSB 21 13 5 3 38-20 44
2.CFR Cluj 21 10 6 5 37-21 36
3.Univ Craiova 21 9 7 5 31-23 34
4.Rapid 21 8 9 4 34-22 33
5.Sepsi 21 8 6 7 27-25 30
6.Farul 21 8 6 7 30-31 30
7.Hermannstadt 21 6 11 4 27-23 29
8.Univ Cluj 21 7 8 6 28-31 29
9.FCU Craiova 21 8 3 10 33-33 27
10.Petrolul 21 5 12 4 22-22 27
11.Oţelul 21 5 11 5 22-22 26
12.UTA 21 5 9 7 23-28 24
13.Voluntari 21 6 6 9 26-34 24
14.Poli Iaşi 21 5 8 8 25-31 23
15.Dinamo 21 4 4 13 13-31 16
16.Botoşani 21 1 9 11 20-39 12
Fact-box
Programul etapei 22
Vineri: ora 17, Sepsi Sf Gheorghe – Poli Iaşi; ora 20, Rapid – FCU Craiova; Sâmbătă: ora 17, Univ Cluj – Hermannstadt Sibiu; ora 20, Petrolul Ploieşti – Dinamo; Duminică, ora 15, FC Botoşani – CFR Cluj; ora 20, Univ Craiova – Farul Constanţa; Luni: ora 17, FC Voluntari – Oţelul Galaţi; ora 20, FCSB – UTA.
Trimite articolul
XNu vă faceți iluzii, că să nu aveți deziluzii.Cu lotul actual dacă nu aduci doi jucători de viteză (un atacant și un mijlocaș in spatele atacantului ) nu mai sunt speranțe . Doar printr-o minune.
-
Cel mai bun comentariu scris de cineva in ultimul an.Exact de acesti jucatori avem nevoie.bravo
Pasărea mălai visează