Directorul Departamentului Competiţii al FRF, Adrian Rămureanu, a declarat că, la ora actuală, partida FC U Craiova – UTA este deja programată la Severin, iar Adrian Mititelu (foto) nu a trimis niciun document scris care să ateste că echipa sa nu se va mai prezenta la acest joc sau că se retrage din Liga a II-a.
„Noi intuim deja ce vrea să facă Mititelu. El aşteaptă ca noi să facem primul pas greşit, iar apoi să se ducă prin Tribunale cu o eventuală hotărîre a noastră. Nu ne-a trimis nicio scrisoare în care să ne înştiinţeze că nu vrea să mai participe în Liga a II-a sau că se retrage. Bănuim de ce nu a trimis pînă acum hîrtia respectivă. Oricum, cei de la UTA trebuie să se prezinte la Severin dacă doresc să cîştige meciul cu 3-0 la masa verde”, a încheiat Rămureanu.
Așadar, UTA trebuie să aștepte ca FC U. Craiova să înștiințeze oficial FRF, pentru ca apoi responsabilii de la Casa Fotbalului să trimită o înștiințare pe adresa clubului arădean despre soarta partidei de duminică.
Cert este un singur lucru, pe siteul frf-cca.ro, este afișat, încă de ieri, observatorul de joc al disputei de la Severin (Florin Nicolaescu – Olt).
CITESTE SI:
Gherman a semnat cu UTA pana la vara
Citiți principiile noastre de moderare aici!