Încet, dar sigur, „noua UTA” prinde contur. Devine tot mai clar că se va da credit tineretului, jucătorii cu pretenţii exagerate faţă de nivelul ligii secunde fiind liberi să-şi găsească alte echipe „mai bogate”. Practic, conducerea executivă a grupării fanion a Aradului a decis să se întindă cât le permite plapuma, în limitele unui buget decent, fără derapaje.
În căutări
Cele două şedinţe de pregătire de luni şi ultimele negocieri dintre jucători şi conducere, l-au ajutat pe antrenorul Ionuţ Popa să încropească un lot de 24 pe care se va baza în cantonamentul de pe plan local. Firesc, nimeni nu are un loc „bătut în cuie” în lotul cu care se va aborda sezonul fotbalistic 2018-2019, funcţie de sosirile de ultimă oră, urmând ca „sita” să mai cearnă.
Cert este că în cantonamentul de la Hotel Subcetate au intrat: Bodea, Ţurcan, Zamfir şi Creţa – portari; Manea, Copaci, D. Dan, Suslak, Costin, Opriş, Stahl, D. Popa, Vădrariu, Enescu, Avram, Tănase, R. Iuga, A. Iuga, Petra, Prună, Cubleşan, Matei, R. Gheorghe şi Benga.
În privinţa obiectivului pentru noul sezon, acesta va fi conturat după definitivarea lotului şi funcţie de „infuzia de capital” care este (atât de) aşteptată în perioada următoare pe diferite filiere. La acest din urmă aspect lucrează team-managerul UTA-ei, Marian Costea, aflat în aceste zile în Capitală, în discuţii cu potenţiali investitori. De rezultatul negocierilor depinde şi sosirea unor jucători de calitate din străinătate.
9 jocuri amicale
Pentru a forma un prim 11 competitiv, antrenorul Ionuţ Popa îşi va testa jucătorii în 9 partide cu caracter de verificare. Cu precizarea că orele de start şi locurile de disputare vor fi anunţate din timp, iată programul acestora: 7 iulie, UTA – Elöre Bekescsaba; 10 iulie, Ripensia Timișoara – UTA; 12 iulie, UTA – Mako FC; 14 iulie, Debrecen – UTA; 17 iulie, UTA – Szeged 2011; 19 iulie, Elöre Bekescsaba – UTA; 21 iulie, Național Sebiș – UTA; 25 iulie, Szeged 2011 – UTA; 28 iulie, UTA – Șoimii Lipova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!