Ultimul joc de pe arena, „Francisc Neuman”, din acest an, aduce la Arad FC Voluntari. Un adversar la îndemâna UTA-ei, o vecină de clasament în Superliga. Despre joc a vorbit antrenorul Mircea Rednic.
„Meciul de mâine e foarte important, e ultimul acasă și vreau să obținem o victorie importantă. Avem nevoie de puncte, ținând cont de situația din clasament și apoi vom vedea ce va fi. FC Voluntari e o echipă bună, cu concurență pe posturi, dar e inconstantă în ultima vreme. De exemplu, la meciul cu Iași nu meritau să piardă. Au avut ocazii, dar au ratat și pe contraatac adversarul a dat gol și a câștigat. Voluntariul trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Mă interesează să avem o atitudine bună, să nu procedăm precum la partida cu Universitatea Cluj, când i-am permis să-și facă jocul. În niciun caz nu vreau să se mai întânmple asta, decoarece adverasrul de mâine are calitate și jucători cu experiență. În plus, echipa oaspete e mult mai omogenă decât noi, iar dacă îi dai spații și blocăm devierile lui Nemec, putem avea probleme. Trebuie să fim foarte compacți, să fim foarte atenți la fazele fixe, acolo unde sunt periculoși. La rândul nostru., trebuie să le punem probleme, să ne creem ocazii și să înscriem, să câștigăm acest meci” – a spus Rednic.
Pleacă „Puriul”?
Tehnicianul UTA-ei s-a referit și la știrea conform căreia este „pe făraș”. Mircea Rednic a declarat: „Nici vorbă de așa ceva. Am mulți prieteni la București, iar cel care a scris articolul știu cu cine este bun prieten. Tot cu unul care a fost pe aici pe la dumneavoastră. E normal, când apare ceva de Rednic se citește și se comentează. Dar, era prea multă liniște, însă nu s-a pus problema, încă. Sănătatea nu are nicio legătură, mă simt mai bine ca înainte de infarct. Zburd, desenez, în afara faptului că am slăbit, dar îmi revin”.
Trimite articolul
XUTA -Voluntari 0-3
Manelele nu aude nimeni la 3 noaptea in satul asta fara caini?
Helmut patriot mitic asa sănătate cu de toate pentru tine