Având în vedere că termenul pentru comunicarea la UEFA a echipei participante în Youth League este 3 august, competiția se va încheia printr-un turneu final. Astfel, primele două echipe din clasament, în fiecare serie, la momentul opririi competiției, vor accede în semifinale.
Astfel, UTA va întâlni Dinamo, în timp ce în cealaltă semifinală se vor întâlni Viitorul Constanța și CFR Cluj Napoca. Ambele confruntări au loc la Buftea pe 1 august, două zile mai târziu, la Mogoşoaia, învingătoarele urmând să lupte pentru câștigarea titlului național și a dreptului de a evolua în Youth League.
Conform protocolului FRF, juniorii utiști sunt obligați să se testeze pentru coronavirus cu 10 zile înainte de primul meci oficial și apoi să-l repete cu trei. Din lotul primei echipe ar avea drept de joc în Liga Elitelor U19: David Miculescu, Alex Oroian, Damian Isac, Raul Opric, Eric Pașcu și Andrei Gavrilă, însă e clar că Laszlo Balint nu se va dispensa cel puțin de primii trei, dacă UTA nu va fi promovată matematic după meciurile cu CS Mioveni și Rapid.
Citiți principiile noastre de moderare aici!