Arad. Mâine e ziua marelui meci! UTA întâlnește Dinamo, de la ora 16. 30, în turul V Cupei României. Biletele s-au epuizat demult, așa că se anunță o atmosferă de zile mari, cum nu a mai fost pe „Motorul” probabil niciodată.
Balint prefațează meciul
Antrenorul echipei UTA a vorbit despre încleștarea de marți, dar nu a uitat să spună că gândul e și la meciul cu Daco Getica.
„Ne bucurăm că există un interes așa de mare pentru acest meci, e unul eveniment pentru Arad. Dinamo nu a mai trecut pe la Arad de mai bine de zece ani, sper că fie un spectacol pe măsura acestui joc eveniment. Pe de altă parte, noi – în vestiar – privim acest meci ca pe un test, vrem să ne măsurăm valoarea, să ne testăm limitele, să vedem cam unde suntem din punct de vedere fotbalistic, pentru că Dinamo e una dintre echipele bune ale campionatului, în ciuda poziției actuale din clasament. Oaspeții traversează o perioadă destul de bună, chiar dacă în ultimele două jocuri a luat doar un punct. De când a venit Dusan Uhrin pe banca tehnică, Dinamo a căpătat parcă o și mai mare consistență și – sunt 100% convins – vin să se califice, au și declarat că această competiție, Cupa României, este un obiectiv foarte important în acest sezon. Vrem să ne ridicăm la nivelul valoric al lui Dinamo, să facem față cu brio acestui joc și – de ce nu – să reușim o perfomanță cu adevărat importantă pentru noi. Nu se poate spune că acest meci ne încurcă, mai ales că e cu Dinamo, dar e adevărat că trebuie să gândim o strategie puțin mai amplă, deoarece meciul cu Daco Getica, de sâmbătă, e foarte important, prin prisma valorii punctelor puse în joc, mai ales că s-a strâns clasamentul, de la locul 2 la 5. Oricum, să știți că pregătim serios meciul cu Dinamo, dar nu pierdem niciun moment din vedere partida cu Daco Getica” – a spus Laszlo Balint.
Ce spune căpitanul…
La rândul său, Ciprian Rus a declarat: „Cei de la Dinamo vor pune mare preț pe Cupă, vor veni și își vor vinde scump pielea. Nu neapărat sunt eu pericolul numărul 1, vreau să cred că suntem un grup puternic și bănui că Dinamo își va lua mai multe măsuri împotriva noastră”.
Trimite articolul
XMâine râde toată țara de noi. De 5-6 ani ne chinuim să construim un prăpădit de stadion(aș) . Dacă era vorba de o arenă nouă de 30.000 de locuri, poate era de înțeles, dar așa…. să votați bine!…
Hai POLI TM !
2-0
De când și-a băgat coada Bec-ali cu servieta lui cu bani s-a prăpădit fotbalul românesc. Cât despre meci, bine zice gogutzu. Să votați bine.