A fost explozie de bucurie pe „Motorul”, la finalul meciului cu Foresta Suceava. UTA câştiga meciul cu 1-0 şi acum e pe locul 2 în clasament. Arădenii iernează, aşadar, pe loc de promovare, aşa că pot visa frumos până la primăvară.
Meciul a început destul de echilibrat dar, încet, încet, UTA a pus stăpânire pe joc, iar Andor şi Ad. Petre au periclitat poarta adversă, însă Niga a fost de fiecare dată la post. Oaspeţii au replicat doar prin Căinari, dar Miron a fost atent şi a prins o minge şutată periculos de moldovean. Apoi, aceiaşi Andor şi Ad. Petre, nu au găsit calea spre fericire, pentru ca în min. 40, Căinari să trimită o minge spre poartă, din lovitură liberă, dar Manea a respins salvator din faţa lui Mutu, aflat în careul mic.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai bine pentru UTA. În min. 54, după o lovitură de colţ, mingea a fost respinsă până la Andor, care a şutat în cros, de la vreo 14 metri, aproape de vinclu şi era 1-0!
UTA a forţat golul doi, Burlă a trimis mingea în bară, direct din corner, în min. 63, iar două minute mai târziu, Strătilă a ratat incredibil, din careul mic, şutând în portar. Drugă a încercat ceva cu un şut de la vreo 35 de metri, lateral stânga, dar Miron a scos de sub bară, iar în min. 84 putea surveni egalarea. Atunci, oaspeţii au scăpat pe contraatac, trei contra unu, dar B. Rusu a şutat în blocaj, în loc de o pasă decisivă şi punctele rămâneau la Arad.
UTA – Foresta 1-0 (0-0)
Stadion „Motorul”, teren acceptabil, timp friguros, spectatori 800. A marcat: Andor – min. 54.
UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (Costin), Tănase, Chindriș, Andor (Filaret) – Copil (Stahl) – Ad. Petre. Foresta: Niga – Bălan, Lung, Masella (Bujor), Drugă – Mutu, Stănescu (Dănilă), Dumitriu, Căinari (Semeghin) – Cerlincă, B. Rusu. Au arbitrat: D.Haidiner (Hunedoara) – la centru, R. Ghiciulescu (Lugoj) și P.Câmpeanu (Cluj) – asistenți. Obs. FRF: Z. Ciev (Timişoara) şi D. Paraschiv (Tr. Severin).
Citiți principiile noastre de moderare aici!