Până la urmă, Giovanni Catanzariti s-a decis: UTA va scăpa de majoritatea jucătorilor care erau la final de contract, iar lotul va fi întinerit cu jucători de la echipa a doua. Cum bani nu sunt, iar reunirea lotului bate la uşă, trebuia ca strategia să fie fie pusă la punct. Iar aceasta constă în remanierea lotului, care presupune despărţirea de vreo zece jucători şi „pomparea de sânge proaspăt” şi un obiectiv deja bănuit, menţinerea în liga secundă.
„Pentru mine este destul de clar. Vom continua cu aceeaşi antrenori, care au făcut o listă cu jucătorii pe care îi doresc la echipă şi în campionatul viitor. Aşa că am luat măsurile necesare şi am renunţat la marea majoritate a celor care au fost la final de contract. Jucători precum Bălan, Pascariu, Hidişan sau Sitoe nu mai vor îmbrăca tricoul „Bătrânei Doamne”. Nădăban şi Gâlcă şi-au reziliat contractele mai demult, iar Ignea şi Purece sunt pierduţi, aceştia plecând la Pandurii, respectiv Chiajna. Discutăm revenirea lui Chindriş, rămânerea lui Pocuca, iar Galanis dacă acceptă reducerea salariului este binevenit. Mara aşteaptă un semn de la noi, căci doreşte să continue doar dacă e un proiect care include promovarea” – ne-a declarat, astăzi, Catanzariti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!