UTA și-a reluat antrenamentele la capacitate normală, pe terenul secund din Aradul Nou. A fost veselie mare la ședința de pregătire de marți după-amiaza, atmosfera a fost una foarte bună, sperăm ca acest tonus să fie păstrat până la finalul sezonului.
Fără vreun joc amical
Pe de altă parte, antrenorul Laszlo Balint și-ar dori să dispute măcar un meci de pregătire. Dar, dispozițiile Ministerului Tineretului și Sportului, preluate de Federația Română de Fotbal, fac imposibil ca UTA să poată găsi un adversar pregătit pentru așa ceva. În sensul în care echipa adversă trebuie să aibă trei teste de COVID-19, în două săptămâni. Așadar, slabe șanse, iar tehnicianul UTA-ei ar vrea, oricum, un adversar pregătit, nu jaloane. Orice echipă din zonă are aproape trei luni de inactivitate, iar campionatul maghiar a început deja, așa că nici acolo nu se poate apela la vreo echipă.
Așadar, arădenii merg în play-off fără vreun meci de verificare, pe când Rapid a anunțat că va întâlni Dinamo.
Pe propria răspundere
Oricum, ministrul tineretului și sportului, Ionuț Stroe a și spus că echipele fac totul pe proprie răspundere. „Recomandarea noastră privind antrenamentele în grup la un sport precum fotbalul a fost să se efectueze în regim de cantonament, în izolare, cu testare…. Dar, am specificat în acest ordin că în condiţiile în care cluburile decid să renunţe la acest cantonament, atunci o vor face sub semnătură, asumându-şi răspunderea. Practic ei îşi asumă responsabilitatea asupra sănătăţii sportivilor. Ei pot elabora, şi am văzut că o fac, un regulament intern referitor la modul în care se vor izola la domiciliu pentru că înţeleg că doresc să facă vizite la familie. Dacă cineva dă drumul sportivilor acasă şi apoi revin la antrenament este evident că riscul de infectare creşte semnificativ” – a spus Stroe.
Stancu, o problemă eternă
Unul din jucătorii cu care UTA s-a păcălit este Bogdan Stancu. Acesta a fost accidentat aproape non-stop, ținem minte perfect că a plecat în cantonamentul din Slovenia, din vara anului trecut, cu probleme, iar după câteva zile a stat pe margine. De atunci, jucătorul s-a mai accidentat de două ori, nu a ajutat deloc echipa.Din această cauză, a fost adus Simo Roumpoulakou. Tragem nădejde că, la finalul contractului, UTA nu se va încurca – din nou – cu Stancu, deoarece este clar că el are o problemă serioasă, de care nu poate scăpa sub nicio formă. Spunem asta deoarece acum s-a accidentat din nou!
Nu mai punem la socoteală cheltuielile UTA-ei cu Bogdan Stancu, dublate, cel puțin, de transferul ulterior al lui Roumpoulakou.