București. Data de 15 mai e așteptată de toată lumea! Se vor relaxa măsurile adoptate de Guvern, dar asta nu înseamnă totul pentru sportul românesc. Responsabilii din Sănătate nu au oferit niciun răspuns cu privire la datele vehiculate de ministru Sportului, Ionuț Stroe, care parcă vorbește singur. Se tot spune că după ridicarea Stării de Urgență se va da drumul la antrenamente, dar colegii săi nu au oferit niciun detaliu, ba – mai mult- Nelu Tătar, ministrul sănătății, a spus că nu se pune problema reluării competițiilor așa devreme.
Diferență între ligi
Revenim la subiect, se pare că Liga I și Liga a II-a nu vor fi tratate cu aceeași monedă. Am văzut în ultimele zile că Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, se „bate” pentru reluarea primei ligi, e foarte activ. Oarecum, e și normal, deoarece UEFA așteaptă campioana și echipele din Europa League.
În schimb, Federația Română de Fotbal, care are în subordine celelalte ligi, nu dă niciun semn, parcă doarme în chiloți. Ultimele informații spun că FRF ia în calcul suspendarea tuturor campionatelor de la Liga 2 în jos. Răzvan Burleanu, șeful fotbalului românesc, ar fi îndreptățit să recurgă la o asemenea măsură excepțională, dar ezită să facă pasul de teama reacției pe care ar putea-o avea cluburile. Pentru șefii FRF e destul de clar care ar fi măsura cea mai sigură, dar rațiunile populiste vin să îngreuneze luarea deciziei. Se discută inclusiv dacă s-ar putea asuma, totuși, riscul de a lăsa măcar liga secundă să se reia, dar chiar și aici există mari îndoieli că e posibil acest lucru.
Măsuri draconice
Iată doar câteva din măsurile publicate de ligile din Vest pentru campionatele unde s-ar putea relua, la un moment dat, meciurile și care ar trebui aplicate și în România, dacă se redeschide fotbalul:
– testare a întregului personal din club cel puțin o dată pe săptămână (un singur test de depistare a coronavirusului costă circa 200 de lei în România, fără a pune la socoteală și contractele cu laboratoarele autorizate, medicii, logistica etc),– antrenamente individuale, inclusiv în sala de gimnastică
– dezinfectarea sălii de forță înainte și după fiecare sportiv
– dezinfectarea întregului echipament în permanență, înainte și după fiecare folosire, inclusiv mingile, jaloanele, porțile
– fotbaliștii vin individual, cu mașinile personale, gata echipați, fac antrenamentele și părăsesc terenul tot așa
– un personal foarte strict selectat, controlat și testat le livrează cumpărăturile fotbaliștilor, aceștia neavând voie să-și părăsească locuințele cu excepția drumurilor la antrenamente
– la reluarea antrenamentelor colective și la meciuri se dezinfectează vestiarele înainte și după ce jucătorii intră acolo, aceștia urmând să se echipeze în mai multe serii, cu o distanțare de câteva scaune între ei.
Așadar, sunt măsuri pe care unele cluburi din liga secundă (de liga a III-a nici nu vorbim) nu le pot asigura, asta e clar. În plus, medicii avertizează că, și după scăderea numărului de infectări, virusul va rămâne activ și trebuie menținută precauția. Atât ministrul sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat MAI Raed Arafat, cât și ministrul sportului Ionuț Stroe au avertizat în această privință. Stroe a spus că descoperirea fie și a unui singur jucător infectat va suspenda competiția.
Se poate bucura UTA?
Așadar, mai toate calculele duc spre înghețarea campionatului, însă nimeni nu vorbește despre așa ceva. Răzvan Burleanu se ferește să anunțe o asemenea măsură, deși o are pe masă și se gândește serios la ea. Ar fi o decizie nepopulară, care i-ar dăuna imaginii, însă pandemia de coronavirus l-ar putea ajuta, iar „daunele de imagine” ar fi mai mici.
În această situație, UTA se poate bucura deja, ar putea deschide șampania. Ar merge în Liga I, alături de CS Mioveni, iar Turris Turnu Măgurele ar juca barajul de promovare.
Rămâne de văzut, însă, ce vor mai spune guvernanții, zilele următoare.
Trimite articolul
X“În această situație, UTA se poate bucura deja, ar putea deschide șampania. Ar merge în Liga I, alături de CS Mioveni, iar Turris Turnu Măgurele ar juca barajul de promovare.”
Ar fi super , dar sunteti sigur ?…In Olanda ( unde deja s-au inghetat ligile ) , acest lucru a insemnat anularea competiilor si reluarea lor de la zero in aceeasi componenta sezonul urmator , deci din pacate nimic nu e sigur
-
Daca era Rapid pe primul loc sau pe doi,fiti siguri ca imediat sarea Burleanu ca e inghetat campionatul. Acum se cauta o varianta sa le mai dea o sansa ciocarliilor si daca ar putea sa-i duca pe petrolul la baraj macar.
Sa speram ca promovam si o sa fim pe locul trei in tara.La fel ca la Coronavirus.Fotbal sa avem,mai da primaria cate-va milioane de euro la fotbal si stadion.Spitalele sa astepte.Forta Uta.
Am impresia ca seful FRF din Bacau poate joaca la doua capete caci poate ingheta liga 2-a plus a 1-a, daca copie pe Olanda si nu retrogradeaza si nici nu promoveaza nimeni in acest campionat,atunci v-a fi durere mare la UTA !!!! FRF a amanat pana la 30.5.ac echipele ce stau rau financiar in vederea licentierii…..Astazi 28.4.2020 orele 10,00 oare gazonul de pe Neuman a fost receptionat caci este orele 14,30 si nici un ziar nu sufla nimic !!!!! La Neuman se lucreaza caci TV Arad a pus un filmulet l Prosport…Hai UTA !
Cum sa nu promoveze RAPIDU?????