La prima conferinţă de presă din acest an, care a avut loc azi, directorul general al clubului UTA, Decebal Grădinariu a explicat de ce nu au fost aduşi jucători cu nume în această iarnă, pentru a se forţa promovarea.
Totală încredere
De la bun început, directorul general de la UTA a spus că aducerea mai multor jucători nu este o strategie sănătoasă. Apoi, a explicat de ce s-a preferat o iarnă fără achiziţii.
„Nu cred că un club care a adus mai mulţi jucători va reuşi să formeze o echipă, e dificil de implementat mulţi jucători în primul unsprezece. Pe de altă parte, o campanie fără achiziţii, sau cu puţini jucători, precum la noi, înseamnă foarte multă încredere în jucătorii noştri, în juniori, practic în cei care au dus greul şi până acum. Obiectivul nostru este formarea unei echipe cât mai competitive, avem tineri foarte talentaţi, iar posturile sunt acoperite, avem dubluri pe toate şi nu e nevoie de jucători noi, concluzie la care am ajuns împreună cu conducerea tehnică. Avem totală încredere şi în stafful tehnic, că poate face treabă bună cu actualul lot. Sigur, Roman nu este un nume sonor, dar aducerea lui e legată şi de faptul că e un jucător tânăr, de perspectivă, care a fost un obişnuit al loturilor naţionale de juniori ale României. Dacă mă întrebaţi de Ignea, vă pot spune că putea bloca ascensiunea unor jucători tineri şi de valoare de la noi” – a declarat Decebal Grădinariu.
Problema boilerului
De mai multă vreme există o problemă cu unul din boilerele de la arena „Motorul”, însă acum lucrurile sunt puse la punct, aşa că – sâmbătă – jucătorii celor două echipe vor avea apă să se spele. Toţi! Grădinariu explică: „Este o speculaţie de presă, vă pot spune că a fost vorba de presiunea de la reţea, dar acesta nu poate fi un subiect. S-au făcut demersuri pentru remedierea situaţie, am făcut adrese la Primărie, se ştie, noi suntem în chirie la Motorul. Acum, totul e în regulă, problema boilerului e rezolvată”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!