Când Viorel Dumitrescu, antrenorul lui FC Argeş, declara, la finalul meciului de duminică, de la Oradea, cu FC Bihor, că cei de la FRF ar urma să anunţe pe 14 mai că locul 3 din liga a II-a nu este eligibil pentru prima ligă, mulţi l-au luat în râs. Dar, acum, nu mai e nimic de râs, căci un comunicat postat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal dă „apă la moară”.
Loc de interpretări
Departamentul juridic la forului fotbalisti român, condus de Dumitru Stângaciu, aminteşte că: „În virtutea meritului sportiv, dreptul de participare în Liga I aparţine cluburilor clasate pe locurile 1-14 în sezonul competiţional anterior, precum şi celor clasate pe locurile 1-2 din cele două serii ale Ligii a II-a. Per a contrario, niciun alt club nu deţine dreptul de participare în Liga I”.
În cazul în care o echipă nu ar lua licenţa, situaţia ar urma să fie clarificată de Comitetul Executiv.
Aşadar, situaţia nu este lămurită deloc de cei de la Federaţie şi lasă loc de interpretări.
Nu mai înţelege nimic
Preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti spune că a fost luat pe nepregătite de acest anunţ, care nu clarifică – de fapt – nimic. „Am văzut despre ce e vorba, aşa că nu mai înţeleg nimic. Mai multe se vor clarifica, probabil, după adunarea Generală a FRF, din 14 mai. Până atunci chiar nu pot face niciun comentariu, nu ştiu ce să mai zic. Oricum, noi ne vedem de treabă, continuăm să abordăm meciurile la victorie” – a spus Catanzariti.
„Poli” joacă o farsă?
Se pare că „Poli” Timişoara nu stă aşa de rău precum s-ar putea credea în privinţa licenţierii. Se vorbeşte că Marian Iancu blufează când spune că nu are cum să primească drept de a promova, deşi preşedintele executiv al clubului, Gheorghe Chivorchian spunea acum o lună că datoriile au fost reeşalonate şi sunt şanse ca formaţia de pe Bega să primească licenţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!