Situaţie ingrată pentru UTA. Nu ştie dacă cei de la Voinţa Sibiu se vor prezenta la meciul de sâmbătă. De la bun început, directorul de competiţii de la UTA, Dorin Stana ne-a spus: „A apărut o situaţie confuză, care nu şi-a găsit încă rezolvarea. Am vorbit, telefonic, la Sibiu, oficialii Voinţei spunându-mi că nu se prezintă la meciul de sâmbătă. Dar, am sunat şi la FRF, vorbind cu şeful departamentului competiţii, Adrian Rămureanu, însă acolo nu a ajuns nicio hârtie din partea clubului sibian, cum că s-ar retrage din campionat. În această situaţie, noi ne pregătim de meci, căci până nu e nimic oficial, noi trebuie să organizăm partida. De unde ştim că nu se trezesc sâmbătă dimineaţa şi vin la meci, atâta timp cât el este programat. Echipa noastră intră în cantonament normal, iar dacă va fi ceva oficial, la FRF, meciul nu se va disputa. În orice altă situaţie, noi trebuie să fim pregătiţi”.
Falub, cu probleme
Antrenorul Adrian Falub este cel mai cătrănit, deoarece nu-i poate ţine în priză pe jucători: „Să fiu sincer, mă încurcă tare rău situaţia asta. Jucătorii ştiu problemele sibienilor, vorbesc între ei de trei zile, nu le stă capul la meci. Vă spun că sunt relaxaţi, nu sunt pregătiţi de partidă. Am o sarcină dificilă, să îi ţin în priză, dar este greu. Pe mine mă interesează să jucăm acest meci, că deja am stat prea mult. Avem numai de pierdut atât cu indecizia sibienilor, cât şi cu o eventuală nedisputare a jocului” – a spus Falub.
Sergiu Pop, o amintire
Până la urmă, relaţia dintre Adrian Falub şi Sergiu Pop s-a rupt complet, iar jucătorul a fost pus pe liber. „Eu am renunţat la el, deoarece nu a reuşit să se ridice la rigorile unei echipe ca UTA. A avut destule şanse, dar le-a dat cu piciorul” – a spus Falub. Iar Dorin Stana a confirmat că au fost încheiate toate socotelile cu jucătorul, rezilierea contractului făcându-se pe cale amiabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!