ARAD. UTA joacă, duminică, de la ora 17.30, contra celor de la FC U Craiova, într-un moment în care niciuna dintre echipe nu sunt cu moralul prea bun. UTA nu a mai câștigat de patru runde, plus meciul de Cupă, iar oltenii nici nu mai știu de când nu s-au mai bucurat.
„Abia ieri ne-am antrenat în formulă completă și – din fericire – toată lumea e aptă, nu mai sunt probleme medicale. Doar Batha nu intră în calculele meciului de duminică. Nu au fost două săptămâni de pregătire ușoare, deoarece ne dorim să câștigăm meciul cu FC U Craiova, iar noi nu venim după un meci tocmai reușit la Dinamo, cel puțin în prima repriză. A fost un un subiect de analiză și multe lucruri de pus la punct. Cred că, acum, toată lumea e decisă să facă tot ce îi stă în putere să câștigăm jocul de duminică” – ne-a spus Laszlo Balint.
Ce zice despre adversar
Tehnicianul UTA-ei a vorbit și despre formația olteană.
„Craiova e o echipă care va veni după punct(e). Iată, e a doua etapă consecutiv când jucăm contra unui adversar care își schimbă antrenorul chiar înaintea meciului cu noi. În cunosc pe Flavius Stoican, am fost rivali în sezonul în care am promovat, știu că este un antrenor foarte implicat în tot ceea ce face. Sigur, sunt plusuri și minusuri în momentul în care o echipă își schimbă antrenorul, dar prefer să rămân concetrat și conectat la ceea ce avem noi de făcut. Echipa a demonstat potențial, că știe să joace un fotbal bun și să fie eficientă. De aceea, e foarte important să ne concentrăm pe ce avem de făcut, pentru a putea să ne asigurăm victoria” ne-a declarat Balint.
Despre fani…
Laszlo Balint a explicat și cât de mult va conta faptul că doar 50% din stadion ar putea fi plin.
„Pentru noi, fanii au fost, tot timpul, un stimul fantastic când am jucat cu stadionul aproape plin. E clar, avem de suferit din acest punct de vedere, deoarece, totuși, un număr destul de important de fani care va lipsi din tribune. Dar, o să ne gândim că și la prima etapă am avut tot aceeași capacitate – de 50% – și am avut o atmosferă frumoasă, un public cald, care ne-a încurajat din primul până în ultimul minut al jocului” – a conchis Balint.
Trimite articolul
Xdar bilete? bilete mai sunt?