BUDAPESTA. UTA a jucat, azi, al doilea și unltimul joc amical al acestei ierni, la Budapesta, contra celor d ela Honved (liga secundă). După un început oarecum echilibrat, arădenii au avut prima ocazie a meciului, una imensă, în min. 11, când Micovschi a primit o pasă excelentă pe culoar, de la R. Pop, a scăpat singur cu portarul, dar a tras în acesta, de la vreo 13 metri. Cum ocaziile se răzbună, Honved a deschis scorul în min. 17. Atunci, după o lovitură liberă din stânga, mingea a fost trimisă direct pe poartă, nimeni nu a intervenit pe traiectorie, fl. Iacob – surprins – a respins slab, în mijlocul careului mic, de unde Barna Benczenleitner a marcat ușor: 1-0. Utiștii au replicat imediat, Cooper trimițând o torpilă în transversală, după care R. Pop a ratat execuția, din careul mic. Ce ocazie…
S-a făcut 2-0 în min. 36. Atunci, Trif a pierdut o minge în terenul advers, Szabo a preluat, a trimis o minge lungă, de 60 de metri, Rodrigues și Stroungis erau nicăieri, Abel Krajcsovics a preluat, a pătruns și a șutat la colțul lung, din afara careului, Fl. Iacob nereușind să intervină.
În partea secundă, Mircea Rednic a schimbat destul de mult, pe teren apărând chiar și prima noutate a sezonului, Ariel Lopez. A fost o repriză slabă, anostă, exact ca și la Mako, atunci când UTA a întâlnit Ajka. Am consemnat doar al treilea gol al gazdelor, care au marcat prin Kerezsi, din lovitură liberă, din fața careului mare, mingea fiind deviată, portarul Lungu fiind păcălit de traiectorie: 3-0.
Așa s-a și terminat, lucru care ar trebui să-i dea de gândit lui Mircea Rednic, mai ales că înfângerea a venit în fața unei echipe de ligă secundă.
UTA: Fl. Iacob – Benga, Conte (Iurasciuc), Stroungis – Vraciu, Freitas (Stahl) – Rodrigues, Micovschi, Trif – R. Pop, Cooper – repriza I; Fl. Iacob (Lungu) – Stolnik, Conte, Trif – A. Lopez, Dumitrașcu – Căpușă, Stahl, Ofosu – Stanciu, Cooper (Kirichenko) – repriza a II-a.
Trimite articolul
XAm văzut meciul pe net! Dacă asta este adevărată față a echipei UTA, altceva nu o așteaptă decât retrogradarea directă . Ce caută acest Trif la echipă este de-a dreptul ilar! Mai sunt și alții că de ex. Lungu,Coopersi Echipa fără vlagă în atac. Nimic,nimic nimic.
Avem echipă,avem valoare,avem echipă cea mai tare!Atletico Textila …UTA!
Cica Rednic a fost multumit de joc! Negarea realitatii la noi e sport national! Politicenii sustin ca ca e cea mai buna perioada de dupa revolutie. Poate pentru ei…
Propun un joc amical cu echipa gradinitei de pe strada Simion Balint. Sunt mari sanse ca actuala echipa sa scoata macar un egal.
Pericol mare , fincă se înjumătățesc punctele și riscăm să retrogradăm , dacă tot așa jucăm am dat-o în bară !! Și la propriu la figurat !!! 🤔🤔🙏🙏
Dragi UTA-isti nu va mai ademeniti ! UTA este o afacere (pe bani) ai unora . Le doare in cot de galerie si de Arad ! Inafara de Rares pe care vor vanda cine este Aradean . Bani si bani ! Mai bine la pescuit ca acolo este relaxare !