ARAD. UTA avea nevoie de foarte multă viclenie pentru a putea să bată o echipă destul de solidă, cu jucători mai valoroși. Iar trei puncte însemna că echipa Aradului se apropie de mijlocul clasamentului, ceea ce nu e tocmai de colo. Dar, asta nu s-a întâmplat, deoarece repriza secundă a fost una de coșmar pentru elevii lui Mircea Rednic.
Un sfert de oră s-au tatonat cele două echipe, timp în care au făcut destule greșeli, iar fazele de poartă au lipsi. După 15 minute, a apărut un semnal, cum că lucrurile se vor schimba. Paradela a tras puțin pe lângă vinclu, după care a căzut golul. Și nu oriunde, ci în poarta oltenilor. Era minutul 18, când Fabry a luat o minge pe cont propriu, din propria jumătate de teren, a pătruns, niciun adversar nu a reușit să-l blocheze, după care jucătorul UTA-ei a șutat, de la vreo 20 de metri, și era 1-0, cu toată opoziția portarului L. Popescu. Cinci minute mai târziu, Costache a pătrus în dreapta, a centrat, exact pe capul lui Fabry, care a trimis puțin pe lângă bară. Imediat, oaspeții au răspuns prin Baiaram, dar șutul acestuia din mijlocul careului a trecut mult peste. Era bun la rugby, transformarea era sigură.
În min. 31, tot stadionul l-a admonestat pe Omondi, care și-a bătut joc de toți colegii timp de jumătate de oră, iar de această dată pur și simplu i-a pus o minge pe tavă lui Baiaram, în careu, acesta i-a trimis lui Lukic, care a ratat incredibil, de la câțiva metri, singur cu R. Popa.
Scăpată cu fața curată, UTA putea face 2-0 în min. 35, dar șutul lui Fabry, din afara careului, a lovit doar plasa laterală. Patru minute mai târziu, UTA a făcut o fază frumoasă, doar că șutul lui Omondi a trecut peste transversală.
UTA a încheiat foarte bine repriza, cu o fază de atac prelungită, Omondi și Kadiri nereușind să-l învingă pe L. Popescu.
Primele cinci minute din partea secundă au fost ale oltenilor, dar pericolul a venit la poarta lor, în min. 50, șutul lui Fabry trecând puțin pe lângă. Costache a scăpat, la rându-i, spre poarta Craiovei, dar a tras pe lângă (min. 52). Mabea putea marca și el, dar portarul L. Popescu a respins ca la handbal, cu piciorul, o minge pe care scria gol.
Cum ocaziile se răzbună, în min. 68 s-a făcut 1-1. A fost o fază mai lungă a oaspeților, în care Vuletich și-a pierdut adversarul iar apoi Costache a pierdut o minge, ea a ajuns la Mitriță, care a trimis în careul mic, iar de acolo Lukic a marcat, de lângă Conte.
Imediat, la cealaltă poartă, fundașul UTA-ei a trimis cu capul la vinclu, dar L. Popescu a scos miraculos.
În min. 80, arbitrul asistent M. Badea a văzut un henț în careu, al lui Hrezdac, neobservat de arbitrul Vidican, care a revenit și a dictat penalty. A marcat Mitriță și era 1-2.
Nu s-a mai întâmplat nimic deosebit până la final, căci UTA nu a avut forță să mai fie periculoasă – poate cu excepția șutului trimis de Poulolo, în prelungiri, puțin alături – și uite așa se mai pierde un meci din care se putea obține, totuși, mai mult.
UTA – Universitatea Craiova 1-2 (1-0)
Arena „Francisc Neuman”, teren timp, timp foarte rece, spectatori 6000. Au marcat: Fabry – min. 18, respectiv Lukic – min. 68, Mitriță – penalty, min. 80.
UTA: R. Popa – Tsouka, Poulolo, Conte, Mabea – C. Mihai, Hrezdac (Ze Pedro)– Costache (Ghezali), Fabry, Omondi (Vuletich) – Kadiri (Zsori). „U” Craiova: L. Popescu – Iago (Vlădoiu), Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu (Cicâldău), Mekvabisvili – Paradela (Koljic), Mitriță, Baiaram (Barbu) – Lukic (A. Ivan). Au arbitrat: R. Vidican (Satu Mare) – la centru, M. Orbuleț (București) și M. Badea (Rm. Vâlcea) – asistenți.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!