După calculele actualei conduceri a clubului, „pentru un club cu performanţe modeste”, gruparea arădeană v-a scăpa de datorii la finele lunii iunie a anului 2011, în măsura în care se cheltuie ca şi în ultimele luni, iar mare parte din datorii vor fi eşalonate.
Dar să vedem cât a cheltuit clubul în 2009
Totalul banilor cheltuiţi de club se ridică la 747.310 euro, din care 78 % sunt bani de la Primărie, Consiliu Judeţean şi Universitatea de Veste Vasile Goldiş, ultima instituţie asigurând 46,8 %.
Din bilete s-au obţinut 61.358 euro, din sponsorizări 4,3 %, iar din împrumuturi 8,3 %. Meszar a făcut precizarea că din banii Primăriei şi a CJA se asigură cheltuielile bazelor UTA şi competiţia, iar din banii UVVG Arad se asigură salariile jucătorilor, a stafului tehnic, dar s-a plăit şi datoria de 200 de mii de euro la bugetul de stat, bani fără de care Primăria şi CJA nu mai putea investi în club.
Nu mai puţin de 370.000 de euro s-au dus pe restanţe şi datorii. Din 747.000 euro 212.381 au fost cheltuiţi pe restanţe, iar 169.250 de euro constituie salariile jucătorilor şi a stafului tehnic. Suma de 47 de mii de euro a fost acordată sub formă de prime.
Cazul Vasiljevic putea fi evitat
„Cazul Vasiljevic putea fi evitat dacă se făcea recurs. Se putea fie reduce suma, fie efectiv nu mai trebuia plătită. Totul s-a întâmplat aşa cum este acum pentru că UTA nu avea conducere în acea perioadă”, crede managerul general al UTA, Alexandru Meszar.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!