Sâmbătă, la ora 11, la Braşov, UTA are un meci de totul sau nimic, însă contează şi rezultatele indirecte. Mai mult decât atât, dacă arădenii câştigă, iar medieşenii pierd la Mioveni, UTA promovează direct în prima ligă.
„De noi depinde totul”
Antrenorul secund al UTA-ei, Cristi Todea spune că totul depinde de ce fac elevii săi în teren.
„Braşovul nu a marcat deloc în ultimele meciuri, deci nu putem spune că e o echipă ofensivă. Au plecat câţiva jucători faţă de sezonul regulat, când echipa marca mult. De fapt, de noi depinde totul, nu de adversar. Să fim concentraţi şi să ne vedem de joc, să câştigăm şi să ne bucurăm după meci alături de minunaţii noştri fani, pe care îi aşteptăm în număr cât mai mare la meci. Desigur, ne gândim că Gaz Metan Mediaş poate pierde la Mioveni, iar noi am putea promova direct în prima ligă” – a spus Todea.
Problema licenţierii
Cei de la Federaţia Română de Fotbal au anunţat o amendă uriaşă pentru UTA, de 120.000 de lei, dar şi o penalizare de trei puncte. Asta, dacă „Bătrâna Doamnă” va ajunge în prima ligă. Cei de la UTA au făcut deja apel, spunând şi ce criterii au stat la baza deciziei federalilor: personal, administrativ şi financiar-contabil, însă directorul general, Decebal Grădinariu ne-a declarat că există deja un feed-back pozitiv, iar amenda şi depunctarea nu vor mai fi de actualitate.
Noi am zice, să promoveze UTA şi apoi mai vedem.
Citiți principiile noastre de moderare aici!