Şi antrenorul Adrian Falub s-a pronunţat după meci, spunând că se simte – din nou – dezavantajat de arbitraj, însă preşedintele Catanzariti chiar arată şi cu degetul spre unul din arbitrii asistenţi, spunând că acesta nu a lăsat UTA să joace, ridicând steagul şi când trebuia şi când nu.
În schimb, deşi nu a făcut un meci care să se ridice la un nivel prea înalt, cei doi oficiali au spus că echipa merita să câştige, şi-a creat ocazii de gol (prin nou-venitul Cristi Silvăşan, care a ratat de două ori), dar victoria nu a venit.
Până la urmă rămâne rezultatul, 0-0, care nu îi mulţumeşte pe utişti, iar în viitor ar trebui ca aceştia să fie mult mai incisivi, pentru a reuşi să câştige toate punctele puse în joc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!