Meci de risc, azi, de la ora 14, pe “Motorul”! Se întâlnesc UTA și Petrolul, iar Jandarmeria și-a luat măsuri suplimentare, deoarece galeria “lupilor galbeni” a anunțat că vine la Arad să-și încurajeze favoriții.
Vom fi și noi la fața locului și vom transminte meciul în format live-text, pe aradon.ro, dar și tot ce se întâmplă înainte sau după această confruntare.
Comisia Centrală de Arbitri a trimis să împartă dreptatea o brigadă craioveană, avându-l la centru pe George Cătălin Găman, el fiind ajutat de asistenții Dragoș Iliescu și Adrian Popescu. Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei). Observatori FRF: Cristian Petropulos – Alba Iulia și Dan Jiga – Bistrița.
Min. 2: Galeria arădeană a pus tunurile, încă din start, pe primarul Aradului, dar și pe principalul partid din România, chiar în ziua alegerilor. O parte a oamenilor de pe stadion, au aplaudat galeria.
Min. 5: Galeria Petrolului este destul de numeroasă și se face auzită pe stadion, unde lumea continuă să vină.
Min. 10: Pe teren nu se întâmplă mare lucru, jocul desfășurându-se mai mult între cele două careuri.
Min. 11: Primul șut mai periculos spre poartă l-a avut Ciucur, dar mingea a trecut puțin alături.
Min. 16: Jocul e echilibrat, dar nu există faze de poartă. Cele două echipe se tatonează încă.
Min. 18: Costin a pătruns cu Ghinga în spate, dar a tras pe lângă poartă, de la 8 metri lateral dreapta.
Min. 25: S-a mai adunat lume la stadion, sunt acum aproximativ 1500 de spectatori.
Min. 27: O acțiune bună a aradenilor a adus mingea la Ciucur, dar acesta a șutat pe lângă poartă, de la vreo 17 metri.
Min. 43: Gooooool UTA! E 2-0 în Aradul Nou. După un corner, Șeroni s-a ridicat peste fundașii oaspeți, a trimis cu capul spre poartă, Ghinga a încercat să respingă de pe linia porții, dar a deviat mingea în transversală și apoi a intrat în poartă.
Min. 44: Gol Petrolul! Imediat ce au început de la centru, ploieștenii au ajuns în careul arădean, iar Arnăutu a marcat cu un șut plasat: 2-1.
Min. 45+2: E pauză pe Motorul, cu UTA intrând la cabine în avantaj meritat, 2-1!
Min. 46: A început repriza secundă, cu B. Rusu în locul lui Șaim, la Petrolul.
Min. 47: Țicu a intrat periculos în careu, a șutat, dar Orlic a respins miraculos, după care arbitrul Găman a dictat fault în atac.
Min. 54: Petrolul încearcă să revină în joc, dar lipsesc fazele de poartă.
Min. 61: UTA a reclamat un penalty, la o împingere în careu, arbitrul nu a dat nimic, iar pe contraatac, Marinescu a trimis mingea în transversală.
Min. 63: Neagu a centrat de pe dreapta, iar Oroian a șutat din vole, puțin pe lângă vinclu.
Min. 64: Prima schimbare și la UTA, în locul lui Costin intrând Isac.
Min. 64: Gol Petrolul! B. Rusu a trimis o minge șutată în fața porții, iar de acolo Marinescu a trimis în plasă: 2-2!
Min. 68: Pauză de hidratare pe „Motorul”.
Min. 69: Schimbare la UTA, în locul lui C. Rus intrând Miculescu.
Min. 70: Moldoveanu a primit o minge în care, dar Orlic a prins în doi timpi.
Min. 74: Ocazie mare pentru Petrolul: Arnăutu a primit o minge în fața careului mic, dar a ratat uluitor, nereușind să împingă balonul în plasă.
Min. 75: Pușcaș a trimis cu capul pe lângă poartă, din fața careului mic.
Min. 78: Gol Petrolul! Marinescu a centrat din corner, Orlic a ieșit aiurea din poartă, iar B. Rusu, cu capul, a marcat simplu, din careul mic: 2-3!
Min. 80: UTA nu joacă mai nimic în această repriză, e departe de evoluția din prima parte. În schimb, Petrolul e mult mai montată în această parte secundă. Rezultatul din acest moment nu e o surpriză după cum se joacă acum în Aradul Nou.
Min. 82: Ultima schimbare la UTA, în locul lui Oroian intrând Kanda.
Min. 87: Arnăutu i-a furat o minge lui Șeroni, la 25 de metri, a pătruns în careu, iar acolo a fost faultat de fundașul UTA-ei, dictându-se penalty.
Min. 88: Gol Petrolul! Arnăutu a executat lovitura de pedeapsă și s-a făcut 2-4!
Min. 90: Ultima schimbare și la Petrolul, în locul lui Marinescu intrând Bucșă.
Min. 90+3: Final de meci în Aradul Nou, Petrolul impunându-se pe merit, cu 4-2!
Citiți principiile noastre de moderare aici!