CLUJ. Azi, de la ora 17, CFR Cluj și UTA se duelează pentru puncte importante, dar obiective diferite. Antrenorul arădenilor, Laszlo Balint a prefațat jocul din Gruia.
„O deplasare pe terenul campioanei nu poate fi decât foarte complicată, dificilă, mai ales în condițiile în care CFR-ul demonstrează o creștere evidentă de formă. Sunt implicați în această luptă pentru câștigarea unui nou campionat, iar importanța punctelor puse în joc este foarte mare și pentru gazde. Noi în situația în care suntem trebuie să ne agățăm de orice șansă în meciul acesta, indiferent cât de mică sau mare este ea, trebuie să fim conștienți că avem potențial să punem probleme. Eu sper ca jucătorii să fi trecut peste amărăciunea înfrângerii din etapa trecută, când inclusiv rapoartele primite ne-au confirmat că am dominat liderul aproape la fiecare capitol. Iar în ciuda acestui fapt, rămâne această amărăciune de a nu fi obținut nimic, doar că sper să canalizăm această amărăciune, această doză de frustrare, în energie pozitivă și încredere pentru a putea obține ceva din această deplasare extrem de dificilă”.
Laszlo Balint admite și faptul că orice echipă are și puncte mai slabe. „Sperăm să avem abilitatea și forța necesară pentru a forța acolo unde este cazul să forțăm. Însă, e clar că CFR, din multe puncte de vedere, una dintre cele mai solide echipe din campionat. Și la nivel individual, Clujul are mulți jucători peste media primei ligi, în toate compartimentele. A mai venit și acest Krasniqi, de care mie îmi place foarte mult. Un jucător harnic și disciplinat, așa cum îi place lui Dan Petrescu. Nu este cazul la a face o analiză amănunțită a adversarului, deoarece știm că CFR este o echipă foarte solidă, dispusă la muncă și sacrificiu din primul până în ultimul minut. Trebuie să fim pregătiți 100%, deoarece sigur vor fi momente de presiune din partea lor, vor dori să marcheze gol sau goluri, iar noi va trebui să fim capabili să dăm o replică pe măsură” – a mai spus Balint.
De cealaltă parte, tehnicianul lui CFR Cluj, Dan Petrescu a declarat: „E incredibil acest lucru (n.r. – locul UTA-ei din clasament). Nu înțeleg la asemenea jucători cum au ajuns acolo, dar se poate întâmpla la orice echipă. Eu mă gândesc la Chelsea, care are jucători fantastici și e pe locul 11. Sunt lucruri pe care nu le poți explica. Nici eu nu pot explica cum UTA a putut să piardă cu Farul, unde nu merita. Cu Chindia trebuia să câștige, a avut ocazii, penalty neacordat. Cu Sibiul, la fel. Au avut și ghinion, clar. Au antrenor și jucători foarte buni, iar față de noi au și trei zile în plus de odihnă. Sunt îngrijorat de acest aspect. Sunt accidentări, suspendări, iar viața noastră va fi foarte grea. Am văzut două meciuri, am văzut lotul. Chiar sunt șocat de poziția lor din clasament”.