Aşa cum era de anticipat, UTA a avut o partidă dificilă la Slatina, cu ALRO, gazdele fiind cu gândul la promovare. Privată şi de lipsa mai multor jucători, dar şi măcinară de problemele interne, „Bătrâna Doamnă” nu a reuşit mare lucru în deplasarea de sâmbătă, când la înclinat, pierzând cu 2-0.
După un sfert de oră liniştit, a apărut prima mare ocazie pentru ALRO: Stoica a centrat din corner, iar Dulcea a trimis migea cu capul spre poartă, însă Smaranda s-a întins ca un arc şi a respins uluitor. Imediat, Dulcea a cerut un penalty, dar nu a avut noroc de aşa ceva, iar UTA a dat o primă replică, Ignea încercându-l pe Tătaru, cu un lob de la 40 de metri.
Până la urmă, a căzut golul, insistenţa gazdelor fiind răsplătită. În min. 36, Dulcea a fost faultat la marginea careului de 16 metri, tot el a executat lovitura liberă, iar mingea a poposit la vinclu: 1-0.
UTA se clatină şi la doar 60 de secunde, din faţa careului mic, nemarcat, Ene ratează incredibil.
După odihnă, UTA a părut mai incisivă, Drăgan şi Nădăban lucrâmd o minge care nu a mai ajuns la Digbeu, apărarea gazdelor îndepărtând pericolul. Drăgan încearcă şi el ceva, dar este blocat de Vodiţă, iar ALRO revine în joc cu un şut periculos al lui Stoica, dar Smaranda a respins salvator.
Minutul 76 aduce şi golul doi al gazdelor, după o altă fază fixă: S. Popescu centrază din corner, mingea ajunge la Precup, care îl învinge pe Smaranda, cu un şut la colţul lung: 2-0.
După gol, s-a jucat mai mult pe contre, iar în prelungiri se putea face 3-0, Voicu trimiţând mingea cu capul alături de poartă, din careul mic, deşi Smaranda era bătut.
Meciul s-a încheiat după trei minute de prelungiti, cu victoria meritată a celor de la ALTO, care – parcă – şi-au dorit mai mult victoria.
ALRO Slatina – UTA 2-0 (1-0)
ALRO Slatina: Tătaru, Goge, Vodiţă, Vişa, Pasăre, E. Stoica, Precup, Murgan, S. Popescu (min. 85 – Voicu), Dulcea (min. 64 – Dumitra), Ene (min. 54 – Anghelina).
UTA: Smaranda – Bălan, Pascariu, Pocuca, Tînc – Purece (min. 46 – Digbeu), Varga, Ignea (min. 86 – Gâlcă), Nădăban (min. 69 – Neagoe)– Capătă, Drăgan.
Au arbitrat: I. Iugulescu (Târgovişte) – la centru, I.Szekely (Cluj), F.Potora (Aiud) – asistenţi.
Leo Sfâra
Citiți principiile noastre de moderare aici!