UTA este, oficial, în vacanţă. Antrenorii şi conducătorii nu au, însă, linişte, căci lucrează la tabelul cu jucătorii care vor fi disponibilizaţi, dar şi la cel cu fotbaliştii care ar putea ajunge la Arad.
Nimic spectaculos
Trialul de săptămâna trecută nu a adus, din păcate, nimic spectaculos. Au fost încercaţi jucători străini, dar şi de la alte echipe din Arad, Naţional Sebiş, respectiv Gloria Arad. Din păcare, nu a sărit nimic în ochi. Apoi, au mai fost probaţi juniori, dintre aceştia remarcându-se, în special, Bulza, după cele două goluri marcate în „amicalul” de vinerea trecută, contra celor de la Flacăra Făget.
Imediat după cele trei jocuri de veriificare, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a anunţat că tinerii de la Centrul de Copii şi Juniori nu sunt copţi pentru liga secundă, iar cei în probe nu se ridică peste ceea ce există la ora actuală în lot.
Pe „lista neagră”
Până la finalul săptămânii viitoare, cei de la UTA vor anunţa „lista neagră”. Sunt câţiva jucători la care se va renunţa, însă nu s-a dat, deocamdată, niciun nume. „Mai lucrăm la lista cu cei pe care îi vom disponibiliza. Vom trage linie săptămâna viitoare, vrem ca până de sărbători să-i anunţăm pe băieţi, pentru ca apoi să aibă timp să-şi caute de lucru în altă parte” – a spus Nagy.
Caută achiziţii
După ce vor scăpa de câţiva jucători, cei de la UTA vor să-şi întărească lotul. „Avem câţiva jucători în vizor, cu unii chiar am discutat deja. Să vedem dacă se vor concretiza aceste discuţii. Sigur, vom mai căuta şi alte soluţii, căci trebuie, neapărat, să ridicăm valoarea lotului” – ne-a declarat Roland Nagy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!