Oliva Nova. Înainte de revenirea acasă, UTA a jucat ultimul meci de pregătire în Spania, contra echipei chineze de ligă secundă, Dalian Yifang. Laurențiu Roșu a considerat acest test unul important și a aruncat în luptă cel mai bun unsprezece avut la dispoziție.
Meciul a fost dominat, în mare parte de arădeni, dar în prima repriză cele două echipe și-au împărțit marile ocazii de gol. Prima dată, în min. 36, Curtuiuș a primit o minge de la Ad. Petre, a trecut de doi adversari, a fost blocat, apoi, mingea i-a revenit, a tras cu sete spre plasă, dar portarul chinez a respins miraculos. Cu un minut înainte de pauză, un jucător chinez a reușit un lob peste Miron, dar mingea s-a dus și peste poartă.
După odihnă, Curtuiuș și Copil nu au găsit ținta, iar Muntean a ratat incredibil, doar cu portarul chinez în față, șutând în acesta, din apropiere. În min. 60, s-a făcut, totuși, dreptate pe teren. Atunci, Curtuiuș a deviat o minge cu capul pentru Ad. Petre, acesta l-a driblat pe portar, a ieșit în unghi închis, dar și așa a reușit să trimită mingea în plasă, de la vreo șapte metri: 1-0. Ad. Petre a împlinit azi, 19 ani, așa că și-a făcut singur un cadou frumos!
După gol, adversarii UTA-ei au ieșit mai mult la joc, au și avut două ocazii destul de bune de egalare, dar nu au reușit să marcheze. E drept, nici UTA nu a mai pus în pericol poarta adversă, meciul fiind destul de echilibrat pe final, însă fără mari oportunități de a se înscrie.
UTA: Miron – David (Burlă), Manea (Adili), Gligor (Copaci), Filaret – Strătilă (Costin), Chindriș (Tănase), Jorza (Copil), Muntean (Polgar) – Curtuiuș, Ad. Petre (Stahl).
UTA s-a impus și în fața chinezilor
UTA s-a impus și în fața chinezilor
Azi, la Oliva Nova, elevii lui Laurențiu Roșu au trecut de Dalian Yifang, cu 1-0. Unicul gol al meciului i-a aparținut lui Adrian Petre, care a împlinit 19 ani chiar în ziua partidei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!