Până la urmă, UTA – „Poli” nu a fost ceea ce aşteptam cu toţii. În teren, nu în tribune, căci suporterii au fost la înălţime, bătrânul stadion arădean fiind – din nou – arhiplin. Iar acest lucru nu s-a mai întâmplat de patru ani, chiar de la ultimul meci, normal, tot cu Timişoara, la începutul lunii septembrie a anului 2007.
Ca de obicei, au fost şi jigniri, galeriile nefiind „uşi de biserică”, dar – una peste alta – atmosfera a fost extraordinară. Pe la peluza est au fost vândute mai multe bilete, se vedea cu ochiul liber, fiind o înghesuială de nedescris în sectorul galeriei arădene. Au fost – probabil – ceva mai mult de 6000 de oameni la meci…
Frica de umilinţă
Atât Velcea, cât şi Nagy s-au ferit să piardă acest meci. S-a văzut că cele două echipe nu riscă prea mult, antrenorii pregătind destul de prudent partida. Era şi acea frică să nu pleci învins de pe teren, căci e singurul meci care contează cu adevărat pentru fani. Era o umilinţă pentru formaţia care pierdea, căci părăsea „câmpul de luptă” cu capul plecat. Iar satisfacţia adversarului era deplină. De aceea, cel mai probabil, ocaziile cu adevărat periculoase au fost puţine, iar echipele au fost destul de „scurte”.
Şi – cel mai important lucru – în joc mai sunt 28 de etape, dacă scoatem din ecuaţie această „dublă”. Puncte, pentru obţinerea promovării, sau, după caz, evitarea retrogradării, se pot scoate din celelalte meciuri. Aşa se face că această remiză a părut, până la urmă, una echitabilă.
Păcat de incident
Când credeam că va fi un derby liniştit, în teren şi în tribune, probabil printre puţinele întâlniri din cei 60 de ani de istorie a întâlnirilor, Stupar şi Stanciu s-au încăierat. A ieşit un incident care a făcut înconjurul întregii ţări, iar acum aşteptăm sancţiunile FRF. Păcat de acest incident.
UTA si „Poli” s-au anihilat reciproc
Citiți principiile noastre de moderare aici!