ARAD. UTA are un nou jucător, începând de astăzi. Cehul Tomas Wagner a semnat cu UTA până la vară, cu opțiune de prelungire. Interesant e că – până la iarnă – va avea un salariu mai mic, iar apoi, va avea, probabil, cel mai mare salariu din echipă, până la finalul campionatului. Probabil, se vor compensa, oarecum, sumele.
„Va juca pe un salariu mai mic până la iarnă, pentru că trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică” – a punctat Bogdan Apostu.
Introducerea agentului
Cel care a făcut oficiile de gazdă a fost chiar agentul agreat de clubul arădean, Bogdan Apostu.
„Vă prezentăm un nou jucător la UTA, cu un profil (n.n. – atacant) pe care Laszlo Balint l-a dorit, e vorba de Tomas Wagner. Singurul impediment a fost latura fizică, deoarece el nu a mai jucat de câteva luni. Sezonul trecut a marcat 17 goluri, în prima ligă din Cipru (a evoluat pentru Nea Salamis), iar în cariera sa a dat peste 75 de goluri în Cehia, inclusiv unul în Europa League, pe când a jucat la Viktoria Plzen” – a spus Apostu.
Nu contează (încă) pe el
La rândul său, antrenorul Laszlo Balint a declarat: „
Am spus că Thomas nu ne va putea ajuta acum, din punct de vedere fizic, nu știam niciun element față de contract. Fiind în fața dumneavoastră, acum, putem spune că ne va ajuta, chiar dacă nu în primele două-trei săptămâni. Nu ne mai gândeam la transferuri, dar lucrurile sunt într-o continuă mișcare în fotbal. Dacă îl doream pe Wagner în vară, probabil că nu ne puteam apropia de el, nu ni-l permiteam. Dar, iată, nu e nimic întâmplător. Trebuie să avem grijă, să fim precauți, să nu riscăm nimic, să nu forțăm intrarea lui. Nu trebuie să ne precipităm să-l debutăm prea repede”.
Ce spune Wagner
Ca mai toți fotbaliștii, cehul a vorbit puțin.
„Sunt fericit că sunt aici, cred că totul va fi bine pe viitor. Am văzut imagini cu suporterii, sunt impresionanți. Chiar mi-am dorit să vin să joc la UTA. Sunt la Arad de cinci zile, mă voi antrena zi de zi, să vedem ce va decide antrenorul, când voi putea intra pe teren. UTA are o echipă foarte bună, cu jucători tehnici și rapizi, sper să pot ajuta cât mai mult” – a spus Wagner.
Trimite articolul
XIn sfarsit un atancant.
Un transfer bun, speram sa ne ajute ! Haide UTA !
Il vreau inapoi pe Geremi-ngioc!
-
Ai dreptate na-r fi rău un Atacant în Stilul său.
-
Din câte știu, era Jeremy Njock…
Cu excluderea batrânului Hora,ar achita salariul lui Wagner,deci pe low cost….e cam inutil Hora,si …Ilie?…ăla din liga a doua trebuia sa plece.
Ar trebui bagat direct cu oltenii in joc,sunt convins ca e mai bun,fizic decît ei.