Arad. Așa cum spunea, la un mement dat, Ionuț Popa, Federația Română de Fotbal a modificat regulamentul cu privire la jucătorii tineri pe care o echipă va trebui să îi aibă în teren.
Noile cerințe ale FRF
Într-o ședință a Comitetului Executiv al FRF, desfășurată săptămâna trecută, s-a decis ca un club să fie nevoit să folosească doi jucători sub 20 de ani, nu trei sub 22 de ani, aşa cum se întâmplă acum. Totul se va întâmpla din sezonul competițional 2019-2020.
În plus, pentru a participa în noul sezon al Ligii 2, fiecare club trebuie să asigure o garanţie financiară în valoare de 50.000 de lei pe care e obligatoriu să o achite înainte de startul competiţiei. Aceasta va fi returnată către cluburi la finalul sezonului.
Un alt punct extrem de important din acest regulament-cadru îl reprezintă obligativitatea tuturor cluburilor din Liga 2 de a avea la dispoziţie un teren de dimensiuni normale care să fie folosit exclusiv pentru copii şi juniori.
UTA, în căutări
Antrenorul echipei UTA, Ionuț Popa a spus, deunăzi, că „trebuie să fim atenți și la regula celor doi juniori Under 20 care trebuie utilizați din campionatul viitor. Am identificat deja câțiva fotbaliști intersanți în curte, dar toți sunt mijlocași centrali, sau joacă în axul central. E riscat să joci cu ambii pe centru, trebuie să mai identificăm din timp unul-doi în benzi”.
Așadar, nu va fi deloc simplu pentru cei de la UTA să schimbe regula jucătorilor tineri. Practic, FRF impune echipelor de liga secundă să aibă în teren doi juniori. Acum, că s-a dat drumul la bani de la Primărie, probabil că nu vor fi probleme cu garanția solicitată de Federație.
Doi sârbi
Până la urmă, cei de la UTA s-au decis în privința jucătorilor sârbi monitorizați la acest final de an. Cu ajutorul impresatului Vojislav Vranjković (fost jucător la Pandurii Târgu Jiu și Dinamo), s-a decis ca jucătorii cu care se va intra în negocieri să fie Nemanja Vidic, de la Dobanovci și Milan Janjic, de la Indjija. De urmărit dacă vreunul dintre ei va ajunge la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!