Astăzi, echipele arădene au evoluat acasă, pe „Motorul”, contra celor de la CSJ Știința U. Craiova. Din păcate, niciuna dintre ele nu au putut alinia cel mai bun unsprezece, deoarece foarte mulți jucători sunt în izolare, după ce au contactat virusul SARS-COV-2.
Remiză, la U19
Primul meci al zilei a început la ora 12. Fără aproape o echipă, antrenorii Bogoșel și Petcuț au avut ghinion și l-au pierdut pe cel mai bun jucător, George Negoescu accidentându-se la mijlocul primei reprize.
Chiar și așa, UTA a deschis scorul, la opt minute după pauză, prin Maxim, dar oaspeții au egalat zece minute mai târziu, iar cum până la final nu s-a mai marcat, UTA U19 a obținut doar o remiză, 1-1.
UTA: Țirian – Moldovan, Bortiș, Măgulean, Puta – Andrieș (Putnic), Bokșe, Merca, Domide (Maier, Irimia) – Maxim, Negoescu (Ronai).
Spectacol, la U17
În schimb, al doilea meci al zilei a fost o încântare pentru orice iubitor al fotbalului arădean. Doar cu antrenorii Ungur și Boroș pe bancă, Donca fiind în izolare, din cauza coronavirusului, utiștii i-au surclasat pe olteni, scor 11-0. Asta, în ciuda faptului că au lipsit majoritatea titularilor. Bulza a realizat un „pocker”, Pășcălău și Pop, câte o „dublă”, ceilalți marcatori fiind Mare, Buzgău și Nagy.
UTA: Țirian (Malița) – Boiț (Buzgău), Clipotă, Codrea, Sarkozi – Pop, Bulza, Botoroagă (Cohuț), Mare (Balint) – Nagy, Pășcălău.
Trimite articolul
XFgh… pandemia va fi prin buzunarele tale… asta dacă nu ești bugetar…acolo se angajează.. explic te rog cum faci clasa întâia online 🤔 🤔🤔🤔🤔… hai sa ne ne ne inghidemi vreo 10 ani…trece pandemia… pandemia va tine 10 ani…10ani ținem scoliile închise
-
Aoleu..ce i aici?ce zici,ce vorbesti domle?pt limba romana apasati tasta 1.
Nu inteleg! De ce nu joacă pe Arena! Puștii ăștia merita crescuți în spiritul UTA! Trebuie sa stie pt ce se pregătesc, unde trebuie să ajungă! Trebuie insuflata demnitatea, mândria, spiritul nobil al baronului!
Cei mai buni trebuie promovați la prima echipă, cel putin pentru antrenamente.Sunt echipe mari in Europa care au 2 -3 titulari jucători sub 18 -19ani.