Mâine, de la ora 18.15, UTA dă piept cu Universitatea Craiova, echipă care țintește câștigarea campionatului. Mirel Rădoi a avut cuvinte elogioase la adresa trupei antrenate de Ilie Poenaru, susținând – nici mai mult, nici mai puțin – că UTA e una dintre cele mai bune echipe ale campionatului când joacă pe teren propriu.
„Ne așteaptă o partidă dificilă. Oricine poate bate pe oricine indiferent că e un meci acasă sau în deplasare. În ultimele zece partide, UTA nu a înscris la un singur meci, cu Farul. E o echipă care atunci când joacă în deplasare este o echipă normală, dar când joacă acasă este una dintre cele mai bune echipe din campionat. A fost totul în regulă. Starea gazonului nu a fost cea cu care ne-am obișnuit la noi la bază, dar nu ne putem plânge pentru că nu a fost mare diferență. Băieții au răspuns bine, am avut timp să pregătim meciul, am avut un program mai lejer. Am cules foarte multe informații. Nu cred că e un avantaj că au jucat pe teren propriu în Cupă. Și la noi au fost modificări în primul 11. Nu consider că o echipă sau alta are un avantaj la meciul de mâine seară. Este un meci cu miză. UTA vrea cele trei puncte să fie la egalitate de puncte cu Sepsi, pe ultimul loc din play-off. Motivația există din ambele părți” – a declarat, în această seară, Mirel Rădoi.
Tehnicianul Universității Craiova a vorbit și despre meciul de Cupă dintre UTA și FCSB.
„Care a fost avantajul celor de la UTA în dubla cu FCSB? Acel pressing contra pressing, agresivitate pozitivă, întâmpinarea adversarului, o echipă destul de compactă, sunt sigur că asta ne va aștepta și pe noi mâine seară pentru că practică acest joc foarte bine acasă. E o atmosferă incendiară, e foarte greu ca noi să ne facem auziți de pe bancă. Jucătorii vor trebui să fie foarte concentrați și sincronizați pentru ce urmează mâine seară” – a adăugat Rădoi.
Trimite articolul
XOare dl.Radoi se drogheaza ? Aveam o parere mult mai buna despre el…