Mâine e ziua meciului cu Corona Braşov, o nou-promovată care este lidera surprinzătoare a clasamentului, iar antrenorul UTA-ei, Adrian Falub spune că indiferent de situaţie victoria e imperios necesară.
Neapărat, 3 puncte
De la bun început, Falub a vorbit, azi, într-o conferinţă de presă, despre importanţa victoriei. „Avem nevoie de o izbândă, care cred că ne va descătuşa. Să marcăm primii şi cred că altfel va sta situaţia. Avem nevoie de victorie ca de aer. Nu numai pentru 3 puncte în clasament, ci şi pentru moral şi deblocarea psihică” – a spus Falub.
Despre Corona Braşov…
Pe de altă parte, Adrian Falub se teme de meciul de mâine. „Prin orice mijloace dorim să câştigăm, dar sunt convins că vom suferi mult până să o obţinem ceea ce ne dorim. Sunt sigur că ne va fi foarte greu. Întâlnim un adversar care a marcat mult în trei etape, nu pare a fi nou-promovată, atâta timp cat are jucători importanţi, cu mare experienţă, care au evoluat în prima ligă. Nu ştiu dacă echipa din Braşov a ajuns conjunctural în fruntea clasamentului, însă noi avem datoria să câştigăm acest joc” – a mai spus Falub.
Aşteptările antrenorului
Cum rezultatele UTA-ei nu au mulţumit pe nimeni, antrenorul Adrian Falub a vorbit despre aşteptările sale faţă de jucători. „Nu avem rezultatele scontate, de asta suntem şi noi constienţi. Aştept mai mult de la oamenii noştri importanţi, precum Siminic, Neagu, Calvin, am pretenţii de la ei. Acum, cea mai preocupantă situaţie o avem cu Weller, care nu ştiu dacă îşi va reveni până la ora meciului. Ar fi o pierdere foarte importantă pentru noi” – a conchis Falub.
Au nevoie de fani
„M-am întâlnit cu suporterii şi le-am transmis că avem nevoie de ei. Le-am explicat că această echipă se va sacrifica şi vrea performanţă. Ne este greu în acest moment, îi dorim pe fani aproape de noi” – a încheiat Falub.
Citiți principiile noastre de moderare aici!