UTA mergea in necunoscut la Suceava, moldovenii fiind prima data adversarI intr-un meci din liga secunda. Tocmai de aceea, credem, partida a fost presarata cu foarte multe ocazii, unele extrem de mari.
UTA a ratat incredibil prin Curtuius, in min. 12, insa cinci minute mai tarziu s-a facut 0-1. Atunci, Stratila a patruns pe dreapta, a centrat in careu mic, iar de acolo Man a sutat sub bara, din intoarcere.
Gazdele au raspuns prin R. Avram si M. Matei, ultimul tintind bara transversala, in min. 37.
Dupa odihna, in min. 48, Statila a scapat in careu, dar in loc sa suteze, a central aiurea. Imediat, la cealalta poarta, Burla a fost la un pas de autogol, pentru ca in min. 54 gazdele sa ramana in zece oamenii, dupa ce R. Avram l-a lovit intentionat pe Gligor si a fost eliminat.
Au urmat cateva ratari incredibile: Stratila a scapat singur dar sutul sau din apropiere a fost respins de portarul Niga, mingea a ricosat la Curtuius, care l-a tintit pe portarul gazdelor. 60 de secunde mai tarziu, Danila a trimis cu capul de langa poarta, incredibil, de la 6 metri. Curtuius l-a luat la tinta pe Niga, dupa o centrare perfecta a lui Copil, in min. 70, iar peste zece minute, atacantul aradean a fost blocat uluitor de acelasi Niga. S-a facut, totusi, 0-2, in min. 87, cand Ad. Petre a patruns pe stanga, a intrat in careu si l-a executat pe Niga cu un sut in cros. Din pacate, tanarul jucator aradean a adunat, apoi, doua cartonase galbene si a fost eliminat, in primul minut de prelungiri.
Ceea ce e important este, insa, victoria utistilor, care au facut un joc destul de bun, dar au ratat enorm.
Foresta – UTA 0-2 (0-1)
Stadionul “Areni”, teren bun, timp excelent pentru fotbal, spectatorI 1000. Au marcat: Man – min. 17 si Ad. Petre – min. 87.
Foresta: Niga – Petresc (Cerlinca), Lung, Mutu, Druga (Semeghin) – Balan, Stanescu, Danila (Bujor), Cainari – R. Avram – M. Matei. UTA: Miron – Al. David, Manea, Gligor, Burla – Stratila (Costin), Chindris, Jorza, Andor (Copil) – Man (Ad. Petre) – Curtuius. Arbitri: D. Dreve – la centru, I. Campeanu si I. Szekely – asistenti (toti din Cluj).
Citiți principiile noastre de moderare aici!