Tehnicianul „pandurilor”, Adrian Bogoi, are respect faţă de gruparea arădeană: „Principalul atuu al UTA-ei este valoarea individuală a jucătorilor. Arădenii au făcut foarte multe transferuri în vară, au luat jucători importanți, cu prezențe în Liga I, formează o echipă matură, care cred că va face o figură frumoasă în acest campionat. Ciprian Rus a evoluat foarte bine la Târgu Jiu în sezonul trecut, iar Andrei Enescu și-a făcut bine treaba în prima ligă, nu știu ce probleme a avut de a coborât mai jos. Ambii au jucat la Pandurii în trecut, dar, din păcate, acum nu mai sunt aici”.
La capitolul absenţe certe, scorul este 3-4, gazdele neputând conta pe fundașul Brânzan (suspendat) și mijlocașii Dănăricu și Skoric (accidentați), în timp ce la UTA nu vor juca: fundaşii Benga şi Costin, dar şi mijlocaşii Vădrariu şi Stahl.
Să mai spunem că partida de vineri, ora 16, va putea fi urmărită pe micile ecrane, graţie DigiSport şi Telekom Sport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!