Imediat după finalul sezonului, cei de la UTA au hotărât să efectueze prima acţiune a iernii. Cum în lot sunt destui jucători din afara Aradului, s-a hotărât ca banchetul finalului de an să fie primul pe listă. Familia UTA s-a adunat, luni seara, la „Taverna Pecicană”, acolo unde, într-un ambient plăcut, cu iz să sărbătoare, „eroii” au dat echipamentul pe hainele de gală, fiind primiţi cu braţele deschise de către gazde. Unii, au petrecut alături de soţii sau iubite, alţii, „solo”. S-a colindat, s-au făcut poze, numai bune pentru „Facebook”, chiar lângă bradul de Crăciun. S-au făcut planuri de viitor, s-au făcut şi jurăminte.
La rând, tinerii
A doua zi, adică azi, o parte din jucătorii UTA-ei au participat la o acţiune umanitară, la o grădiniţă din cartierul Alfa. „Direcțiunea ne-a spus că are nevoie de mână de lucru și ne-am oferit sprijinul”, a declarat Decebal Grădinariu, directorul general al clubului.
Mâine, o altă parte din jucători vor merge la un un schimb de pase şi o „miuţă”, la unul din liceele arădene. Acelaşi Decebal Grădinariu spune: „Ca și până acum, întărim ideea că UTA este parte din viața orașului Arad. Prin ce facem, dorim o refidelizare a tinerilor arădeni cu brandul nostru”.
Târgul Tradiţiilor de iarnă
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează, începând de joi, Târgul Tradiţiilor de iarnă. Ca şi anul trecut UTA va fi prezentă la acţiune, chiar în prima zi, când e programată „Tăierea Porcului”, spre seară delegaţia clubului sperând să câştige, din nou, premii pentru cele mai gustoase produse.
Nu există „listă neagră”
Cel puţin, deocamdată, conducerea clubului nu a luat în calcul să renunţe la vreun jucător. E drept, nici nu se va aduce vreo vedetă, însă se vehiculează câteva nume, însă ele vin de la echipe din judeţul nostru. În plus, e de văzut ce se va întâmpla cu Bogdan Burlă, după ce Laurenţiu Reghecampf a trecut pe banca Stelei, în locul lui Mirel Rădoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!