Manifestarea, care a avut loc sâmbătă, a început cu depuneri de coroane, la căpătâiul fostelor glorii ale UTA-ei, după care s-a trecut la turneul propriu-zis.
A fost, de fapt, un „patrulater”, la care au participat, pe lângă echipa gazdă, „Poli” Timişoara şi selecţionatele oraşelor Belgrad şi Zdrenjanin. La capătul partidelor (s-a jucat „fiecare cu fiecare”), învingătoare a fost UTA, care a câştigat toate meciurile.
Invitaţi de onoare la această competiţie au sosit din oraşul vecin, Timişoara, dar şi din Ungaria (Budapesta): Ioan Igna, respectiv Jenö Pozsonyi. Cei doi s-au bucurat să se (re)întâlnească şi să stea de vorbă cu alţi monştri sacri, precum Metcas, Biro, Domide sau Axente.
La final, fiecare echipă a fost premiată cu o cupă, iar „superlativele” turneului au primit câte o plachetă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!