Preşedintele FC UTA, Giovanni Catanzariti, s-a întors în oraşul nostru după câteva săptămâni petrecute în Italia. Imediat după revenire, conducătorul „Bătrânei Doamne” s-a aşezat la masa discuţiilor cu ceilalţi oficiali pentru a cunoaşte stadiul în care se găsesc lucrurile în interiorul grupării. Pe „Gio” îl preocupă perfectarea lotului alb-roşu, menţinerea seriei pozitive începute la Turda, prin alte victorii, precum şi aspectele legate de arena „Francisc Neuman” (gazon etc.). În probe cu UTA sunt o serie de jucători, între care se numără câţiva stranieri -din SUA, Canada respectiv Italia-, ce vor fi testaţi în verificarea de diseară, cu echipa a doua a clubului. Fotbalistul italian, Ferrario, a evoluat în Serie C, are 19 ani şi este atacant. De asemenea, cu UTA se pregăteşte în continuare Jackie Nicolae. Fostul craiovean este mijlocaş şi are la activ 11 prezenţe pe prima scenă, sub tricoul Universităţii Craiova.
Pe tuşă
Din păcate, pe tuşă rămâne Cornel Nădăban, care nu a putut fi folosit în ultima etapă de campionat, la Turda. Acesta acuză dureri, în special la mişcările bruşte şi aşteaptă să i se pună diagnosticul exact, preferând să nu rişte forţând la antrenamente. „Primul set de investigaţii nu a relevat afecţiunea de care sufăr, astfel încât voi face noi analize, la Spitalul Municipal. Din câte se pare, nu este vorba despre o hernie ci despre o pubalgie. Sper să scap de probleme şi să joc cât mai repede”, ne-a mărturisit el.
Jaloane
Tehnicienii Roli Nagy, Dan Stupar şi Dan Ţapoş au conceput, în această dimineaţă, un antrenament în care mingea nu a jucat rolul principal. În vreme ce „goal-keeperii” au efectuat o pregătire specifică, restul componenţilor lotului au fost solicitaţi prin alergări scurte sau mai lungi. Pentru a complica niţel lucrurile, „secundul” Stupar a amplasat băieţilor jaloane, cei care se împiedicau în ele fiind pedepsiţi prin vorbe de admonestare sau, măcar, printr-o privire severă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!