Sita a început să cearnă la UTA. Campionatul s-a încheiat, iar jucătorii au plecat la casele lor. Unii, nici nu vor mai vedea poate Aradul, deoarece sunt la final de contract, iar clubul nu are de gând să-i păstreze, așa că nu se va intra în negocieri cu aceștia.
În plus, unii nici nu sunt doriți de noul antrenor, semn că nu au valoarea necesară pentru abordarea noului campionat.
Cum stau lucrurile
Așadar, UTA va începe campionatul viitor cu foarte puțini jucători (seniori) din cei care au terminat actualul sezon. Asta, în special pentru că mulți sunt la final de contract, iar noul antrenor nu-i mai vrea.
Bodea, Orlic, R. Iuga, Costin, El Hasni, Manea Copaci, Coulibaly, D. Popa, C. Matei sunt cei care nu mai au contract cu UTA. Din această listă, maxim doi jucători vor renegocia, unul din ei fiind Manea. Apoi, sunt oamenii care au venit în iarnă și au avut contract până acum, cu drept de prelungire (preemțiune). Ei sunt Neagu, Șeroni, Kanda și Ciucur. Aici, din câte știm, Ciucur și Șeroni rămân. Neagu, dar mai ales Kanda sunt out. Și am ajuns la ultima categorie, jucătorii sub contract, care vor fi păstrați, singurul sub semnul întrebării fiind Stahl. În rest, C. Rus, Miculescu, Ivan, Hrezdac, Isac și Melinte (mici semne de întrebare și la el) sunt confirmați și la anul.
Așadar, rezumând puțin, rămân juniorii, plus C. Rus, Manea, Șeroni, Ciucur, poate Melinte și posibil Stahl, plus încă unul-doi jucători (din prima categorie), dacă nu se reușesc transferurile dorite. În rest, UTA se desparte de toți.
Cu siguranță, joi seara, când Laszlo Balinte ajunge în orașul nostru, se va definitiva această listă.
Cine vine în loc?
La capitolul sosiri, sunt sigure numele lui Iacob și Tomozei, iar Hlistei și-ar dori să revină, dar este sub contract cu Rapidul. Alte nume vom afla, cu siguranță, zilele următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!