Mesajul transmis, deunăzi, de preşedintele Giovanni Catanzariti, care viza punerea unui accent mai consistent pe schimbul de mâine începe să dea roade încă din primele zile ale noului an. Astfel, (şi) cu ajutorul părinţilor, două grupe de juniori din cadrul clubului UTA au parte de un cantonament la Băile Felix. „Şi e doar începutul, deoarece, şi celelalte grupe, cu sprijinul părinţilor, a unor sponsori, vor beneficia de pregătiri în regim centralizat în această iarnă” – spune Florian Voinea, şeful Centrului de Copii şi Juniori UTA.
Leo, la puterea a doua
Sub comanda antrenorului Leo Pinţa se pregătesc 38 de copii, care visează la ziua când vor călca pe urmele lui Domide, Coraş, Ţucudean ori Bălgrădean, pentru a aminti jucători din generaţii diferite ale „Bătrânei Doamne”. Vorbim despre: Sandu, Zamfir, Sala, Nistor, Salka, Selegean, Nagy, Haloş, Olteanu, Igreţ, Mohaci, Chiş, Cristea, Roşu şi Săsărman (Grupa 2001); Achim, Alexandru, Baci, Bătrân, Herbei, Hojda, Holomei, Ianc, Lazăr, Mandache, Mureşan, Olar, Papp, Pădure, Pilalidis, Pruteanu, Top, Stănilă, Ursoi, Vîrtaci, Viderok, Zopota şi Havran (Grupa 1998).
„Meniul” este unul infernal, cu două antrenamente zilnice, unul bazat exclusiv pe acumulări fizice şi celălalt, îmbinând lucrul cu mingea şi programul de forţă. Nea Leo, cum este alintat tehnicianul celor două grupe în alb şi roşu, stă pe pantele de pe platoul de deasupra staţiunii ori pe terenul de mini-fotbal câte opt ore pe zi, fără a da semne de oboseală. „Pasiunea acestor copii pentru sportul rege, dragostea lor faţă de culorile alb-roşii ale UTA-ei îmi dă putere, mă încarcă pozitiv. Cu siguranţă, de mulţi dintre cei care astăzi sunt doar promisiuni, veţi mai avea ocazia să scrieţi nu peste multă vreme” – este convins Leo Pinţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!