Deşi a fost condusă de CSC Dumbrăviţa, prin reuşita semnată de Mercioiu, jucătorul UTA-ei împrumutat la divizionara secundă, gruparea roş-albă a reuşit să întoarcă rezultatul prin golurile semnate de Freitas, Leidsman şi Luckassen. Astfel, băieţii lui Mircea Rednic şi-au refăcut puţin moralul, şifonat după eşecul din ultima etapă de campionat, acel 2-4, cu Oţelul Galaţi.
În jocul-şcoală cu formaţia timişană, pe lângă cei şase internaţionali, UTA nu a putut conta pe: Conte, Rodrigues, Ofosu, Vucenovic şi Fabry, toţi indisponibili. În plus, Freitas a ieşit mai repede de pe teren, având dureri la coapsă. Staff-ul utist speră măcar în recuperarea fizică a jucătorilor plecaţi la acţiunile loturilor naţionale pentru a putea alinia un prim 11 competitiv la startul jocului cu CFR Cluj, programat în Gruia, sâmbătă, ora 20,30.
Merg după punct(e)
La finalul testului câştigat cu 3-1 în faţa celor de la CSC Dumbrăviţa a vorbit Sorin Rădoi, secundul lui Rednic: „A fost destul de apăsătoare atmosfera în primele zile după meciul cu Oțelul, dar ușor-ușor, sper ca băieții să fi înțeles dușul rece pe care l-am trăit la acel meci. Au fost foarte multe lucruri pozitive la acest amical, ne bucurăm că am reușit să dăm trei goluri, dar şi pentru că Ahmet Ekmekci și Stefanos Stroungis au revenit pe teren după problemele cardiace avute în vară. Mergem încrezători la CFR Cluj să obținem punct sau puncte”.
Ce au făcut internaţionalii ?
Prezent pe teren o repriză în victoria cu Estonia, scor 3-0, Raul Stanciu a obţinut calificarea în Turul de Elită cu reprezentativa României Under 17, urmând să lupte pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor. Rareş Pop (45 de minute) şi Darius Iurasciuc (5 minute) au jucat în eşecul tricolorilor Under 19, scor 0-2, cu Japonia în turneul internaţional de la Marbella. Aly Abeid a fost pe teren o singură repriză pentru Mauritania în remiza albă, scor 0-0, din deplasare cu Sudanul de Sud. În fine, Cristi Mihai a rămas pe banca de rezerve în remiza tricolorilor Under 21, scor 2-2, din Elveţia, care păstrează şanse reale de calificare la CE din 2025.
Citiți principiile noastre de moderare aici!