Arad. Așteptată cu real interes, hotărârea Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, cu privire la jucătorii tineri ce vor trebui folisiți în campionatul viitor de echipele din liga a III-a, nu avantajează decât o singură echipă arădeană: UTA Bătrâna Doamnă.
Trei jucători Under 21
Deși exista un proiect mult mai „îndrăzneț”, cu câte doi jucători Under 19, 21 și 23, plus doar trei jucători peste 28 de ani, el nu putea fi aprobat, e lesne de înțeles, deoarece atunci mai toate echipele trebuiau să schimbe lotul din temelii. S-a găsit o variantă cu trei jucători sub 21 de ani, care nu e, totuși, pe placul tuturor. La Arad, de exemplu, doar UTA Bătrâna Doamnă este avantajată.
Căutări și așteptări
Două dintre echipele ardene din eșalonul trei al fotbalului românesc, CS Ineu și Național Sebiș nu stau grozav la acest capitol. Prima echipă este în căutări, antrenorii testând de mai mult timp foarte mulți tineri din zona Ineului și nu numai. Asta, tocmai pentru a găsi variante pentru cei trei jucători, plus rezerve lor, căci în caz de accidentare ori suspendare, e nevoie de „dubluri”. La rândul ei, Național Sebiș încă așteaptă un semn de la FRF, pentru a urca în eșalonul doi al fotbalului românesc, așa că nu e pregătită deloc să aibă șase jucători, din care măcar trei-patru de valoare, Under 21.
Avantaj UTA BD
Este clar, nou-promovata UTA Bătrâna Doamnă pornește cu un avantaj major. Conducătorii nou-promovatei s-au și exprimat, săptămânile trecute, că le convine și varianta inițială, cu câte doi jucători Under 19, 21 și 23. Asta, deoarece lotul lui Roland Nagy este unul extrem de tânăr.
Citiți principiile noastre de moderare aici!