ARAD. După ce anul trecut a fost „listat” pe locul 84 între cei mai de perspectivă tineri fotbaliști din fotbalul european, Cristi Mihai „lovește” din nou. Jucătorul UTA-ei a fost desemnat, de către Institutul de Istorie și Statistică al fotbalului, pe locul 63 între cei mai buni 100 de tineri mijlocași, de această dată din lume.
Ierarhia
Așadar, un fotbalist român face parte din cel mai recent clasament alcătuit de CIES Football Observatory. Statisticienii l-au inclus pe Cristian Mihai în topul celor mai buni mijlocași sub 23 de ani din lume, ierarhie în care pe primul loc se află Rocco Reitz, jucătorul Borussiei Monchengladbach.
CIES Football Observatory a publicat, în această săptămână o nouă ierarhie, de această dată a celor mai buni 100 de mijlocași, din 46 de ligi din toată lumea, care încă nu au împlinit vârsta de 23 de ani.
Doar cu minute multe
Statisticienii i-au luat în considerare pe fotbaliștii care au evoluat cel puțin 450 de minute în campionatul intern în acest sezon. Aceștia au fost ordonați în funcție de un index calculat pe baza duelurilor defensive câștigate, a interceptărilor de pase și a anticipării mingilor libere. În fruntea acestui clasament se află Rocco Reitz, jucătorul Borussiei Monchengladbach, care are un index de 86,9. Fotbalistul de 22 de ani este urmat în top de Marc Casado, legitimat la Barcelona (index 84,9), și de Ibrahima Bangoura de la KRC Genk (index 83,5).
Cei mai tineri jucători din această ierarhie sunt Ayyoub Bouaddi (index 78,7), în vârstă de 17,4 ani, și Warren Zaire-Emery (index 72,4), care are 18,9 ani.
În top 100 se află și mijlocașul celor de la UTA, Cristian Mihai. Are 20,4 ani și un index de 67,8, fiind pe locul 63.
TOP 10
Iată cum arată clasamentul primilor 10 tineri mijlocași ai lumii: 1. Rocco Reitz (Borussia Monchengladbach), 2. Marc Casado (Barcelona), 3. Ibrahima Bangoura (Genk), 4. Amine Lachkar (Willem Tilburg), 5. Ryan Gravenberch (Liverpool), 6. Joao Neves (PSG), 7. Nick Fichtunger (Zwolle), 8. Carlos Baleba (Brighton), 9. Eduardo Camavinga (Real Madrid), Dario Essugo (Las Palmas).
Citiți principiile noastre de moderare aici!