Raul Stanciu este primul utist convocat sub tricolor în acest an. Atacantul de 16 ani al echipei arădene, care în weekend a contribuit cu un gol la calificarea echipei U17 „roș-albe” în semifinalele Cupei Elitelor, va face parte din lotul României, care va disputa pe teren propriu partidele grupei 2 a Turului de Elită, ultima rundă înaintea Campionatului European. Partidele se vor juca la Mogoșoaia, Buftea și Chiajna, după următorul program: 20 martie, ora 12:00: Suedia – Bulgaria (Chiajna), Țara Galilor – România (CNF Buftea); 23 martie, ora 12:00: Țara Galilor – Suedia (Chiajna), Bulgaria – România (CNF Buftea); 26 martie, ora 11:00: Bulgaria – Țara Galilor (CNF Mogoșoaia), România – Suedia (CNF Buftea).
Se califică la EURO câștigătoarele celor 8 grupe, plus 7 din cele 8 ocupante ale locurilor secunde, cu cele mai bune rezultate în fața echipelor de pe locurile 1 și 3. Campionatul European U17 din acest an se va disputa în Cipru, în perioada 20 mai – 5 iunie.
Trimite articolul
XProdus al academiei UTA. Felicitări!