16 din cei 19 membri fondatori ai FCM UTA s-au adunat joi la club şi au participat la Adunarea Generala a grupării arădene. Au absentat doar trei, în speţă Gheorghe Vaczi, Mircea Morar şi Mircea Petescu. În joc a fost viitorul „Bătrânei Doamne”, discuţiile -aprinse pe alocuri- desfăşurându-se departe de ochii indiscreţi ai presei şi canalizându-se pe acest subiect. După aproape trei ore de dezbateri, s-a decis amânarea verdictului pentru marţea viitoare.
Insolvenţă sau ba
Însărcinat să vorbească în numele celor prezenţi, juristul Adrian Zăhoi ne-a spus, la final, că „au fost discuţii de principiu. Hotărârea se va lua săptămâna următoare, după o deplasare în Capitală, la FRF respectiv ANS. Vrem să ne convingem asupra celei mai eficiente metode de continuare a activităţii”. Zăhoi a exclus variantele asociere (fuziune), constituirea unei noi societăţi sau pornirea de la zero, din eşaloanele trei-patru. De asemenea, el a dezvăluit că „nu se pune problema unor schimbări în structurile de conducere a clubului”.
Precauţie
„Este vorba despre două alternative: fie insolventa, fie păstrarea clubului în forma actuală, organizatoric vorbind. Trebuie să luăm o măsură înţeleaptă. De aceea, până marţi vom vedea în ce măsură ne-ar încurca insolvenţa în legătură cu FIFA (cazul Vasiljevic) şi FRF (memorii ale fotbaliştilor având plăţi restante), fiindcă nu ne-ar conveni să ne trezim cu neprogramări” – recunoaşte acelaşi Zăhoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!