ARAD. UTA răsuflă ușurată după etapa cu numărul 10. Nu de alta, dar a câștigat la Botoșani, cu 2-1, și a urcat pe loc de play-off. Arădenii nu s-au mai aflat în această postură în acest sezon, așa că laudele li se cuvin.
Mai mult decât atât, elevii lui Ilie Poenaru au trecut peste o barieră psihologică: au câștigat în deplasare, după aproape un an. Ultima izbândă externă datează din „era Balint”, mai precis din 25 octombrie 2021, când UTA s-a impus pe terenul celor de la Academica Clinceni. Atunci, scorul a fost 3-0, golurile fiind marcate Hora (2) și Miculescu, niciunul nemaifiind la Arad.
Așadar, „Bătrâna Doamnă” s-a „scuturat” – sperăm noi – de toate ghinioanele din meciurile din deplasare iar de acum înainte vom putea privi cu alți ochi jocurile de pe terenuri străine.
Reprize distincte
De menționat e și faptul că UTA a jucat, timp de o repriză, așa cum își dorește Ilie Poenaru să joace în toate meciurile din deplasare, timp de 90 de minute. Însă, din păcate, după golul primit, arădenii nu au mai pus foarte mari probleme, au făcut pasul înapoi, s-au lăsat dominați, dar au reușit să vină acasă, până la urmă, cu cele trei puncte. Asta, deoarece FC Botoșani a jucat modest, fără vlagă, parcă fără orizont.
Neputință maximă
Pentru a explica mai bine jocul modest al gazdelor, trebuie să spunem că ambele goluri ale UTA-ei au fost marcate cu largul concurs al gazdelor, neputința fiind maximă. Prima dată, Cascini a rămas singur, singurel, în fața careului mic, la un corner și a marcat, iar apoi Postolachi (foto) a tras destul de slab, dar portarul Pap a luat gol de începător.