UTA s-a dus la Mioveni să câștige, dar prima repriză a jucat timorat, presiunea fiind parcă prea mare pe elevii antrenați de Mircea Rednic. Pe acest fond, gazdele au jucat cu mult curaj, iar pe o greșeală a lui Hoxhallari, Buziuc a interceptat o minge și a șutat din colțul careului mare, dar Iacob a parat. Arădenii nu s-au trezit, au continuat să greșească, iar în min. 33 se putea face 1-0, dar același Iacob a scos miraculos mingea trimisă spre gol de Carnat. A fost o ocazie uriașă a celor din Mioveni. Și cu două minute înainte de pauză gazdele au fost periculoase, dar Antal a rat foarfeca din careul mic, pentru ca apoi Buziuc să tragă foarte slab de la 5 metri.
S-a intrat la cabine cu scor alb, iar UTA avea misiunea să se trezească în partea secundă. În min. 60, CS Mioveni a ratat încă o mare oportunitate de gol, Buziuc trimițând peste poartă, de la 5 metri. Ce ocazie…Imediat, la cealaltă poartă, R. Pop a trimis la rădăcina barei, dar Sima a parat salvator. Și a venit minutul 63. Atunci, Roger a executat un corner, portarul Sima a ieșit sub minge, iar Hoxhallari – de la colțul lung – a trimis mingea în plasă: 0-1. Cea mai mare ocazie de egalare a venit în min. 86, când Coșereanu a șutat din careu, dar mingea s-a dus pe lângă buturile lui Iacob.
Cu un minut înainte de final, Abeid putea face 0-2, dar Pedroso a blocat mingea în fața liniei porții, după care R. Pop a tras, la rându-i, în blocaj. În al doilea minut de prelungiri, R. Pop l-a angajat perfect în adâncime pe Postolachi, iar acesta a scăpat singur cu Sima, pe care l-a învins cu exteriorul piciorului drept: 0-2!
După cinci minute de analiză în camera VAR golul a fost validat și UTA ieșea fericită de pe terenul din Mioveni.
CS Mioveni – UTA 0-2 (0-0)
Stadion „Orășenesc”, teren bun, timp excelent pentru fotbal, spectatori 900. Au marcat: Hoxhallari – min. 63 și Postolachi – min. 90+2.
CS Mioveni: Sima – Rădescu (Diallo), Lixandru, Șerbănică, Pedroso – Panait, V. Pop (Toma) – Antal (Benchaib), Buziuc (Sno), Carnat (Coșereanu) – B. Rusu. UTA: Fl. Iacob – Benzar (Vukcevic), Benga, Hoxhallari, Abeid – Șteau (R. Pop), Anton (Ubbink), Cascini (Batha), Roger jr. – Postolachi, Keseru (Stahl). Au arbitrat: S. Costreie (Buftea) – la centru, M. Grigoriu și M. Necula (ambii din București) – asistenți.
Trimite articolul
XBravo UTA!
Felicitări! Dacă Balint era schimbat la începutul play-out-ului, acum am fi jucat barajul, dar de Conference League, nu de salvare de la retrogradare
Spuneti va rog in articolele viitoare si cati aradeni au fost la nr de spectatori!din 900 ziceti,eu cred ca au fost 200 de aradeni sau care au tinut cu UTA noastra.
Victorie mare .de pleca Balint cu vreo 3-4 etape mai devreme eram poate fără grija barajului,dar speram sa facem tot ce ne sta în putință sa rămânânem în prima liga.si apropo ,azi Pop nu a întrat bn deloc,era sa primim vreo doua goluri din cauza lui.dar e tânăr, e al nostru și își va reveni cu siguranță.
daca scapam după baraj, trebuie 11 jucatori si o minge nouă…cum se spune😂🤣😎👌
-
Eu asi mai tine un sezon pe Benga, Roger si inca vre-o 2 romani… Restul valea ! Inclusiv Mezar !!
Tot vad comentarii cu Balint dar nu era de vina Balint că jucătorii sunt vai de mama lor.Asta este echipa sa stai sa te chinui cu Mioveniul și ai și pretenții.Bine că sa terminat așa dar la baraj cu echipa asta nu ai nici o șansă.
-
Corect
-
UTA a dat drumul la niște jucatori care dacă erau păstrați nu ajungeam aici. Oricum și Rednic e mai antrenor ca Balint asta se vede. Nu avem atacant in afara de Postolachi și asta se vede. Echipa va suferi și la baraj.
-
Suporteri de victorie,altcv nu stiti!
-
-
Într-adevăr nimic de spus Mircea Rednic este antrenor de când a venit la Uta de la începutul lui februarie a schimbat față acestei echipe într-un mod incredibil de plăcut până la el cu Lazlo Balint nu doar că Arădeni uitase să mai câștige, și când o făceau, o victorie la 5 6 etape o făceau doar în casă cu un joc mizerabil și chinuit ,cu Rednic pe bancă în sezonul următor (și spun sezonul următor, ca am mare încredere că nu vor retrograda ) în sezonul următor cu Puriul pe bancă și cu câteva transferuri de calitate de la mijloc în sus sunt nu sigur absolut sigur că vor fi revelația campionatului si vor fi o 🥥tare greu de bătut
Bravo Rednic 👏👏👏