ARAD. Surpriză plăcută în ultima rundă din Liga de Tineret, respectiv Liga Elitelor. UTA a câștigat 9 puncte din tot atâtea posibile, un maxim care nu a fost atins până acum, de la începerea sezonului.
Victorie clară
În Liga de Tineret, juniorii mari de la UTA au jucat pe „Motorul”, împotriva celor de la Universitatea Cluj. Întărită cu jucători de la prima echipă, trupa antrenată de trioul Bogoșel – Gaica – Ungur și-a spulberat adversarul, scor 4-1. Golurile echipei arădene au fost marcate de Ronai (2), R. Pop, Cibi.
UTA: Mociu – Manoilă, Bota, Bokșe, Anisorac, Ristin, Cibi, Pop, Popa, Ronai, Andreaș. Au mai jucat: Ekmekci, Mitu, Mircea, Caia și Temian.
Pe drumul cel bun
În Liga Elitelor U17, cei de la UTA au reușit a doua victorie a sezonului și pare că este pe drumul cel bun. Elevii antrenați de Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au evoluat tot pe „Motorul” și tot împotriva celor de la Universitatea Cluj. Bercea a deschis repede scorul, oaspeții au egalat, dar în partea secundă, Joldea a marcat pentru 2-1, stabilind astfel și scorul final. Asta, deoarece formația clujană a ratat un penalty, în min. 89!
UTA: Burtic – Joldea, Fukenhauzer, Vâlcu, Bercea, Blaga, Nica, Bădău, Curtuiuș, Purdescu, Olăroiu. Au mai jucat Goia, Aslău, Neaga.
Umilință, la Satu Mare
Cei mai mici dintre juniori, cei antrenați de Adrian Petruț și Viorel Erdei, și-au umilit efectiv adversarul, în Liga Elitelor U16. UTA a jucat la Satu Mare, contra celor de la Academia Partium, iar scorul, 8-0, nu mai necesită alte comentarii.
Au marcat: Huc (3), Felea (2), Chiș (2), Muntean.
UTA: Rusu – Ilie, Marinescu, Paștină, Ștef, Felea, Rusu, Măgulean, Chiș, Șiclovan, Huc. Au mai jucat: Pop, Muntean, Crainic, Hărdăuț și Centye.
Cum stau în clasament?
În Liga de Tineret, seria Vest, UTA ocupă primul loc alături de CFR Cluj, cu același număr de puncte, 13, dar și același golaveraj, 16-5! În schimb, în Liga Elitelor U17, seria Vest, UTA e abia pe locul 9, cu doar 6 puncte. Cei mai mici dintre juniori, cei de la U16, sunt pe locul 2, în seria a IV-a, cu 13 puncte, două mai puțin decât liderul clasamentului, Universitatea Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!