ARAD. Meciul de la Clinceni este istorie, iar cei de la UTA nu au altceva de făcut decât să se gândească cum pot trece de Hermannstadt. Este un meci extrem de important în economia clasamentului, atâta timp cât echipa sibiană este în partea inferioară a clasamentului, iar trei puncte în contul arădenilor ar face ca adversarl să rămână tot acolo, jos, în criză.
Balint și cele trei puncte
Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint susține că echipa are moral după frumoasa izbândă cu Academica, iar acum a sosit momentul unei victorii pe teren propriu.
„Ne aflăm în fața unui alt meci din campionat, al șaptelea în 22 de zile, dacă nu mă înșel. Practic, trei săptămâni, e un ritm infernal, începem și noi să resimțim acest lucru, pe niște terenuri nu foarte ușoare. Evoluăm împotriva unui adversar în mare căutare de puncte, solid, care și-a schimbat recent antrenorul și care vine după cele trei puncte la Arad, obiectiv declarat, de altfel, de cei de la Hermannstadt. Important este, însă, cum suntem noi, care venim după un meci bun și un rezultat pe măsură. Avem moral și încredere și sperăm ca – într-un final – să legăm două victorii și să ne consolidăm cumva locul, acolo, în prima parte a clasamentului” – a declarat Laszlo Balint.
Trenul va fi tot greu
De câteva zile, angajații Primăriei se tot chinuie să facă ceva pentru ca gazonul să nu fie o rușine. Cel puțin, pentru acest meci, terenul va fi tot moale, se va aluneca, să vedem acum cât va rezista sub ghetele fotbaliștilor.
„E clar că suprafața de joc va pune probleme jucătorilor, va presupune un consum energetic mare, din partea ambelor echipe. Din acest punct de vedere, o să avem puțin de suferit, deoarece Hermannstadt are jucători de forță, capabili să-și asume un joc de luptă, cu multe dueluri, așa cum va fi meciul în multe momente ale lui. Noi trebuie să avem această abilitate, atât fizică cât și mentală, să ne asumăm asemenea momente în joc. Există o uzură în rândul jucătorilor, o oboseală, unii dintre ei au jucat multe minute în această perioadă, așa că resimt acest ritm al jocurilor. Pe undeva, e și normal!” – a mai afirmat Balint.
Tomozei, scos din circuit
La meciul de mâine, cu Hermannstadt, Balint nu-l va avea la dispoziție pe Tomozei, care s-a accidentat la meciul cu Academica. În schimb, Buhăcianu și Antal nu au nimic grav, la fel cum nici Roger nu este accidentat. Ultimul acuză o stare de oboseală, conform lui Laszlo Balint, care a mai spus că brazilianul a fost preocupat de problemele birocratice întâmpinate de familia sa, care a reușit – până la urmă – să pătrundă în România, chiar în ziua jocului de la Clinceni.
Arbitru FIFA, la Arad!
Comisia Centrală de Arbitri consideră meciul dintre UTA și Hermannstadt unul de risc, dacă putem spune așa. Nu de alta, dar la Arad a fost delegat al doilea arbitru al țării, Istvan Kovacs. „Centralul” din Carei va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui). Rezervă: Florin Marcu (Oradea). Ei vor fi supervizați de Eduard Dumitrescu (Pitești).
Trimite articolul
XDomnu’ Sfara…doar o remarca …inocenta. Lipseste un “e” , de la Trenul va fi tot greu.
Sa aveti o zi faina! Succes UTA !!!
Nici o pagubă că lipsește Tomozei , să stea cât mai mult pe tușă că-i varză oricum
Cu un joc de na-ti-o tie,da-mi-o mie,cu jucatori care parca au ajuns la meci dupa o noapte de chef,ar trebui sa i se ridice statuie lui Kovaci,pentru ca echipa(!?) a luat un punct.
Cum se întâmplă ca pasele utistilor ajungeau tot la hermanstadt.Doar aveau echipament roșu vizibil de departe.Cu așa stil de joc nu văd un viitor pentru uta.Terenul și el jalnic.