ARAD. Lucrurile se succed cu destulă repeziciune, așa că a sosit, deja, ziua meciului UTA – Academica Clinceni. Azi, de la ora 17.30, elevii lui Ionuț Badea sunt „condamnați” să ia toate punctele puse în joc, în fața „lanternei roșii” a clasamentului.
Analiza lui Badea
Antrenorul UTA-ei a analizat adversarul și știe ce trebuie să facă, toată săptămâna echipa antrenându-se într-o manieră care să-i aducă azi victoria.
„Ne așteaptă un meci împotriva unei echipe aflată în mare nevoie de puncte, care a adus foarte mulți jucători în ultima perioadă. Ne dorim să consolidăm toate lucrurile bune pe care le-am făcut până acum și vrem să mulțumim publicul spectator cu o victorie. La ultimul meci, cel cu Universitatea Craiova, Academica a avut o fază defensivă organizată, cu un sistem eminamente defensiv ca manieră de joc. Am observat asta și la alte jocuri, minus la cel cu Farul, unde au jucat altceva. Așadar, au centrul de greutate destul de retras, dar există mobilitate, am văzut la întâlnirea cu FC Botoșani. Echipa adversă are densitate în treimea sau chiar jumătatea proprie de teren, dar sunt situații pe care le-am sesizat și în toată această săptămână ne-am pregătit în consecință. Deci, am văzut o manieră de joc a adversarului, dar e evident faptul lucrurile pot căpăta dimensiuni noi dacă se schimbă ceva (n.n. – Academica a rămas fără antrenor, după ce Florin Stângă a plecat de la echipă chiar în această săptămână). Clinceni nu mi se pare o echipă care a cedat deja, pentru că a adus mulți jucători, vine și merge cu avionul. Am mai văzut eu echipe care s-au considerat câștigătoare înainte de meci, îmi aduc aminte de cel al nostru cu Dinamo. Așa că, pentru mine, partida cu Academica nu e câștigată dinainte” – a declarat Ionuț Badea.
Fluieră Rareș Vidican
Comisia Centrală de Arbitri a delegat un „fluieraș” cu puțină experiență, Rareș Vidican (Satu Mare). El va fi ajutat de asistenții Raul Ghiciulescu (Lugoj) și Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Nicușor Flueran (Craiova). Ei vor fi observați de Zoltan Szekely (Baia Mare).
Citește și:
Fanii echipei UTA protestează împotriva abuzurilor Jandarmeriei
Trimite articolul
XDacă și cu ultima clasata avem emoții, atunci nu are rost sa mai vorbim…